Când simt că flăcările sunt pe cale să se extindă iar ies la o plimbare lungă, indiferent de vreme. Am început să urăsc soarele si să-mi placă zilele mohorâte şi ploioase. Iată o performanță!
Credeam că dacă fug, că dacă îmi voi schimba viața voi putea uita, dar am omis schimbarea ce vine de acolo, din interior.
Nu reuşesc să înțeleg de ce mai eşti în mintea mea la toate încercările mele de a te uita. M-am săturat să mă gândesc la ce ai spune; la ce ai face, etc. Şi chiar dacă nu eşti cu mine, am grijă să te aduc în mintea mea şi în gânduri.
Nici inima nu poate înțelege cum poți să fii acolo, în mintea mea?
Cu inima praf, cu gândurile pline de tine, cred că am dreptul să te trimit în pustiu şi să-mi ocup timpul cu foarte multă muncă. Aşa voi reuşi să-mi ocup mintea cu ceva şi să încep ceva nou sau să dau un alt sens la ceea ce fac, decât să mă întreb de ce mai eşti în mintea mea.
Mi s-a spus că merit mai mult, dar ştiu că trebuie să lupt pentru acel cineva care nu se mulțumește doar să fie în mintea mea. Nu vreau doar o hologramă. Vreau să trăiesc în realitate!
P.S. Aş vrea să-mi reamintesc că mi-am ținut promisiunile şi fără "îți promit" şi am reuşit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu