• "Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu un scriitor faimos... Aș vrea doar să fiu un ins care a contribuit la perpetuarea enorm de dificilului meșteșug de a scris ..." (John Fowles)

duminică, 16 februarie 2014

Nu vreau să pun punct, dacă textul îmi cere virgula!

           De ceva vreme nu mai am inspiraţie. Orice idee rămâne fără contur, ceva foarte fin, ca un praf care poate fi înlăturat rapid. Nu mai este niciun beculeț la capătul tunelului.
Dacă tot nu mai scriu nimic încerc să captez în memorie ceva care  să surprindă  atunci când citeşti lucrarea, dar mi se întâmplă ca unui colecționar de fluturi, îi se pare uimitor până când  fluturele face parte din colecţie... magia dispare.
Îmi doresc să încep să scriu poezii, n-am nici o idee cu sau fără stilou și hârtie. Văd lucrurile numai în negru, nu e bine, mi-ar trebui să mai strecor și puţină culoare. Vreau ca niște  lucruri să pară simple, dar în același  timp măreţe.
Închei prin simplu fapt ca nu am inspiraţie...nu mai am cuvinte !
   

luni, 3 februarie 2014

Impresii

                   Din cauza ninsorilor o săptămână am rămas "izolată" acasă, nu m-am dus la liceu. Am testat și fitness la dat zăpadă, recunosc că am făcut febră (boala leneșilor, cum ar spune profesorul de sport ).
                  Vineri am fost la liceu, părea așa de pustiu fără noi, apoi am fost la biblioteca municipală.
Recunosc faptul că îmi place să citesc și jurnalele scriitorilor, când cunoști scriitorul, cunoști personajele, pentru mine e esențial să știi și ce e dincolo de nume și carte.
                   Am citit cartea "Pe firul de păianjen al memoriei” de Cella Serghi. Mi-am dorit să-l înțeleg și pe Camil Petrescu, sincer am început  să-l admir.
                   " – Ești periculos de inteligentă și comparația i-ar plăcea lui Camil. Mă lași să i-o transmit?Dar să știi că nimic  nu-i mai primejdios  decât să te însori  cu o femeie inteligentă. Ești pentru Camil o primejdie și el știe asta. Ascultă-mă pe mine! Camil trăiește pentru opera lui. Femeile modifică destinul bărbatului, mai ales dacă e un artist. (...) Să-l iubești pe Camil înseamnă să dispari când  vrea el, să-l ajuți  să uite că exiști, să te topești în neant. Ca să scrii, ai nevoie să nu simți pe nimeni la câțiva kilometri împrejur. Nu-i vorba de femeia de serviciu, care ți-e indiferentă. Îți aduce un pahar cu apă când ai nevoie, sau se duce să-ți cumpere țigări  și te lasă acolo în fața hârtiei, să te chinui, să mori, să învii, să mori  și să scrii, fără să-i pese. Nu-i  așa că nu ai admite, chiar dacă n-ai fi nevasta lui, să nu ai o cheie ca să vii la el când vrei? Ei bine, după ceasuri de încordare, poate că el vrea să-și aducă o femeie oarecare. O femeie care nu pune întrebări. Ai accepta? "
                      Cella Serghi este îndrăgostita de Camil Petrescu. Primul care o sfătuiește este Mihail Sebastian. Sfatul prietenului ei o trezește la realitate, DAR APAR ȘI ÎNTREBĂRILE.
                    "Dar atunci ce înțelege Camil prin IUBIRE ABSOLUTĂ? " se întreba adesea și căuta răspunsuri în cărțile scrise, în personajele feminine. Uneori credea că a descoperit idealul feminin pentru Camil Petrescu, dar totul devine nimic.
Ceea ce mi-am plăcut e faptul că cei doi se iubesc, îți împărtășesc sentimentele, dar nu au o relație. Camil Petrescu refuză să sufere din dragoste...  „Am mers mult, am mers alături, lipsiți unul de altul, ca pe vremuri, când nu  voiam să ne despărțim și n-aveam curajul să ne mărturisim gândul, n-aveam curajul să ne oprim. "


sâmbătă, 1 februarie 2014

Din romanul "Pe firul de păianjen al memoriei" -Cella Serghi

                        Singurătate
"Totul  a început cu singurătate
Însingurarea din pântecul mamei
 Totul a început cu tăcere, culcușul din pântecul ei
Moale tăcut 
Totul a început în beznă 
Acolo în întunericul ei a crescut 
Singurătate
Liniște 
Bezna
Așa a început 
Erai iubit 
Erai temut
Erai așteptat
Detestat
De la început 
Și înainte de început 
Fără să știi
Fără să vezi 
Fără să auzi 
Nu aveai nume 
Trăiai ca-n miez de pământ 
Erai sâmburele lui viu 
În jurul lui 
În jurul tău 
Se învârtea pământul 
Mama te purta
Cu forța lui Atlas 
Mama plângea 
Și râdea 
Te voia 
Și nu 
Se temea  
Nu mai putea să fugă de tine 
Erai plumb în aripile ei
Bolovani în visele ei 
Veneai din iubire 
Și ura 
Din beția unui sărut 
Din mizeria unui viol 
Ea ar mai fi vrut să-și ia zborul 
Tu o legai de pământ
Brațele ei se întind 
Spre marginile lumii
Spre tivul orizontului"