Sunt momente când îmi blestem vârsta și aș vrea să te cunosc, dar îmi dau seama că pentru tine nu sunt decât o fetiță care ar trebui să-și vadă de "păpușile" ei.
Aș vrea să nu-mi pese, dar e prea târziu... Vreau să aflu misterul din ochii tăi și apoi... ?
Urc în mansardă, încercând să mi te scot din gând. Aș vrea să nu te fi văzut sau să nu-mi pese nici măcar puțin de tine. A fost atât de ușor să intri în minte mea.
Știi uneori când închid ochii văd chipul tău, chiar dacă nu am fost foarte atentă la toate detaliile, reușesc să-l construiesc cu ușurință.
Cât de ironică e viața...
Mă gândesc cât timp îmi va lua ca să te uit, pentru că știu că așa e cel mai bine, e prea târziu pentru noi. Știu că ai o viață, iar eu multe vise.
Eu încă sunt un copil, și știu asta, de aceea încerc să revin cu picioarele pe pământ și să continui povestea, singură, urmându-mi visele.
Părăsesc mansarda și mă îndrept spre pădure, merg pe poteci și ajung și la lac. E atât de superb în perioada asta, are numeroși nuferi.
Mă așez sub un vechi stejar care mă protejează de soare. Și iarăși gândul îmi zboară la tine...
Zâmbesc, pentru că îmi dau seama de gravitatea situației, dar voi încerca să te uit, dar cu timpul, pentru că nu este așa de ușor să ascunzi sentimente. Și mai ales cine știe ce ne mai rezervă viața...
Oricum nu te sâcâi cu sentimentele mele sau alte lucruri penibile pentru tine, am decis să fiu matură și să-mi ascund sentimentele și gândurile mele față de tine...
"cras amet qui numquam amavit
quique amavit cras amat"
