AZI

Azi eram hotărâtă să încep o nouă viață cu sau fără tine.
Azi eram fericită, pentru că suntem împreună. Dar am observat că a noastră cameră este goală.
Azi am simțit aceeași aromă de cafea care ție îți place,dar numai că tu nu erai.
Azi am alergat pe același traseu, dar era alt anotimp, alt peisaj și l-am văzut fără tine.
Azi am zâmbit fără tine.
Azi mi-am dat seama că pot respira cu sau fără tine.

Îmi amintesc cum noi eram împreună și fericiți.
Eram.
Nu știu ce s-a întâmplat de s-a schimbat tot într-o fracțiune de secundă. Cum poate fericirea să dispară așa de repede?!
În mica mea mansardă frigul pătrunde atât de repede, mă ia în brațe și îmi transmite toată răcoarea dimineții. Dar această răcoare mi se pare atât de inofensivă, încât o las să mă cuprindă.
Dispariția ta nu avut niciun efect, pentru că știam că mai devreme sau mai târziu vei pleca, pentru că eu mi-am modelat viata după niște principii tradiționale și nu îmi place schimbarea și mă simțeam fericită pentru fiecare moment petrecut împreună. Tu nu, dar nu îți arătai această nemulțumire. Știai că va veni un moment în care vei pleca pentru totdeauna. Mi-ar fi plăcut să joci cu cărțile pe față, să fi direct.
Când ai plecat ți-am spus Adio, fiindcă încă te mai iubesc.

În oglindă

Uneori mă gândesc cât de superficiali putem fi. Mă gândesc la faptul că noi ne-am obișnuit să mințim cu zâmbetul pe buze ca și când am spune adevarul gol-goluț și nu mai facem distincție între adevăr și minciună. Avem o imaginație bogată?! Nu prea cred  așa ceva, problema e că vrem să obținem tot ceea ce ne dorim și folosim orice mijloace și cum cuvântul are o mare importanță îi folosim toate resursele. Ne dorim o lume mai bună, și când spunem asta mințim, pentru că toți ne raportam la noi înșine. Câți dintre noi s-a gândit la chipurile pe care le vede zilnic, chiar dacă nu le cunoaște, chiar dacă  nu va spuneți "Bună dimineața! ".
Ăștia suntem noi.

Când mă uit la voi rămân uimită să observ cât de falși sunteți. Doriți ca totul să fie calculat, să nu fie nimic care să pună într-o lumină proastă, puneți mare accent pe aspectul fizic și lucrurile "importante" de care te poți bucura câteva ore, zile, săptămâni, luni sau ani, depinde cât de bine îți joci cărțile.
Când ești prins nu recunoști nimic, totul se șterge cu buretele, conștiința nu te mustră și poți să trăiești în continuare fericit și la fel de fals, fiindcă nu ai învățat nimic. Sau nu vrei să vezi că unele principii tradiționale te pot face fericit, pentru că ele îți dau libertatea să fii tu.
Asta e societatea la care ne raportăm, societatea în care trăim. Dacă va veni o zi în care vom dori să schimbăm ceva, ar trebui să ne privim toți în oglindă și vom vedea ce reflectă imaginea noastră.  

Îmi doresc

Îmi doresc să poți să fii acum lângă mine!

Îmi doresc să mă ții  de mână.

Îmi doresc să mă privești în ochi și să vezi toată dragostea mea și faptul că tu ești jumătatea mea.

De fiecare dată mi-am dorit să fii atent măcar o secundă la mine și la ceea ce sunt eu... Am vrut să cunosc fericirea alături de tine. 

Mereu m-ai lăsat să visez cu ochii deschiși la ceea ce nu există între noi, la ce nu era adevărat.

DAR ai uitat că sunt femeie și mi-a fost greu să mă ridic, dar am făcut-o cu capul sus, m-am maturizat și mi-am dat seama că eu am pus în cufărul iubirii noastre iubire, speranțe, vise, sentimente, surprize. TU ai știu doar să iei, dar ai observat că cufărul s-a golit și ai plecat.

Nu știu de ce, dar amintirile nu mă dor așa de tare, mă doare faptul că te-ai implicat într-o "chestie" doar pentru că eram "ceva" nou pentru tine. Nu ai dorit să citești dincolo de imagine. Probabil că nu avea rost, de vreme ce nu îți doreai nimic de la mine.

Acum îmi spui că mă iubești?!

Nu te condamn că ai greșit, DAR eu nu mai simt nimic din ce ai vrea tu. Iubirea a dispărut. Privești în ochii mei și observi că nu mai este ea, acum sunt eu, liberă și sigură de sentimentele mele.

Au fost momente când aveam nevoie de dragostea ta, dar am primit numai o partea din ea, mi-am dat seama că e prea puțin pentru a-mi aduna forțele, așa că acum ți-am lăsat cufărul liber.

Prinși pe viață!

Vine o zi în viață când lași totul la o parte și te bucuri de tot ceea ce te înconjoară.
Ești fericit dimineața când te trezești, iar dormitorul tău este inundat cu lumină de la soare.
Ești fericit că îți poți servi cafeaua sau ceaiul  într-un loc numai al tău, numit acasă.
Ești fericit când oamenii îți zâmbesc și vorbesc cu tine, te apreciază și te respectă. Locul tău în societate este evident bun. Te consideri un om împlinit, norocos și fericit.

Și eu mă ciocnesc cu situații asemănătoare, dar rațiunea ucide repede aceasta euforie. Îmi sunt suficiente acele clipe când sunt mulțumită de aceea ce sunt eu, mă fac să îi înțeleg pe ceilalți și să mă bucur cu ei. De cele mai multe ori amintirile alungă fericirea.
Prezentul nu acceptă trecutul. El a fost, a trecut, ori îl îmbraci ori îl arunci pentru totdeauna.
De obicei preferăm să îl aruncăm la gunoi și când ne este frig ne hotărâm să îl îmbrăcăm din nou. Ne murdărim și apoi ne rușinăm.
Ne este rușine și doar atât.
Nu ne pare rău, nu vrem să reparăm nimic, nu învățăm din greșeli. Timpul trece și ia prezentul și îl transformă într-un trecut uitat...
Oare e chiar atât de ușor să ștergem cu buretele? Conștiința noastră nu ne spune nimic? Cum poți fi fericit când nu simți?