Trăiesc ca în poezii

                    Aș putea trăi bine mersi, dar sufletul arde de dorință și speră că visele vor deveni realitate... ce minte bolnavă avem câteodată...  Atâtea vise, motive, care mă îmbată și mă fac să visez și cu ochii deschiși! 
                    Mi-aș dori... uneori îmi doresc să fiu nemuritoare și veșnic tânără să mă bucur de mângâierile razelor de soare!
                     Mi-aș dori să fiu o sirenă, ca sa străbat înotând toate mările și oceanele și să culeg de pe malul lor câte o  scoică, ca apoi să fac un colier al apei!
                     Mi-aș dori să fiu o pasăre, aș putea să zbor și să mă joc prin norii pufoși, să zbor prin ploaie, să privesc solul din aer!
                       Mi-aș dori să fiu un fluture, ca să pot să mă îmbăt cu mireasma florilor. Așa aș putea să zbor din floare-în-floare, poate așa aș putea să dau sens acestei expresii!
                      Mi-aș dori să fiu o femeie foarte deșteaptă care are parte de aventură și face ceva pentru a-i ajuta pe alții, fără laude și foloase!
                          Cu toate astea, îmi doresc să învăț să mă simt împlinită așa ca om, vreau să învăț  că o lacrimă nu mă ajută, dar dacă zâmbesc am impresia că trec mai ușor peste probleme! Vreau să știu să dau sfaturi, vreau să știu să iubesc necondiționat! Aș vrea ca nemurirea să nu dispară până în ultima clipa, sirena din mine să mă conducă spre apele ei, mi-ar plăcea ca gândurile să zboare ca niște păsări, fiecare nor, picătură de apa sau de ploaie  demonstrează faptul că mintea e încă limpede.
Fluturii.... fluturii din stomac... vreau ca iubirea să se arate în viața mea și să mă bucur de ea, așa cum o fac fluturii când zbor dintr-o floare în alta! Toate astea mă vor transforma într-o femeie  care se va aventura să ajute pe oricine va accepta ajutorul ei !

CVSF

                                      



                               Dacă viața  ți-ar da să alegi între cele nouă vieți de pisica și nemurire ce ai alege?
                            Tu  ai alege o alta persoană lângă tine, iar eu aș rămâne să sufăr câteva zile, luni, chiar ani, întrebându-mă când voi mai putea iubi, sau ierta? Mă vei alunga din viața ta... nu voi mai fi" tu amor", dar voi putea să fiu în fața altor persoane, Mia. Nu o să-mi fie jenă, să îi privesc în ochi, pentru că trecutul cu ei nu mă doare atât de tare cum fac amintirile cu noi doi! 
                                Sinceră să fiu nu îmi doresc  să cunosc dragostea în mâinile altuia și de asemenea nu vreau nici ca mâna ta să strângă altă mână decât pe a mea...
Uneori singurătatea te înnebunește, și ai impresia că ea, singurătatea, este prietenul tău imaginar, îi dai un nume, știe tot ce faci tu, te înțelege, și nu te părăsește niciodată... Da, aș prefera să fiu singură decât să fiu înșelată, rănită, așa că prefer să uit totul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, nu e ușor, dar vreau să încerc!
                           Pentru mine iubirea înseamnă să dai totul și să primești! Probabil că asta e visul oricărei femei... dar se pare că viața nu e așa de ușoară pentru noi, suferim cât suferim, dar și atunci când iubirea apare din nou o apărăm până când mai aveam aer!
                             În concluzie... fiecare om definește iubirea după cum o interpretează, după cum viața îl lasă să" învețe" despre acest sentiment, cu alte cuvinte trebuie să avem răbdare și să iubim ca și cum toată viața ar însemna ultima zi... Știu că atunci când dai dragostea ta cu adevărat cuiva  primește înapoi înzecit, chiar dacă mai suferi până o întâlnești! Nu vreau ca iubirea  să fie ca fluturii, care trăiesc două săptămâni, iar apoi mor, vreau să fie pentru toată viața  și nu m-ar deranja dacă am putea să continui și în viața de dincolo...

Puzzle-ul nerezolvat

                          

Încă nu am adunat suficiente piese pentru puzzle, dar știu că atunci când voi avea toate piesele nimeni nu mă va opri! 

Multe întrebări... fără răspunsuri! Nu am de gând să particip la acest carusel, trebuie să perseverez, să pătrund în gândirea lor,  să înțeleg ce i-a condus să facă aceste mizerii în viata mea!  De ce răutatea s-a născut în sufletele lor și au încercat să se răzbune pe persoana care am iubit-o cel mai mult? Înțeleg că sunt bolnavi și acești bolnavi de răutate ar trebui închiși, în loc să otrăvească suflete!  

Știu că dumnezeu nu acceptă răzbunarea, dar de ce ea aduce împlinire sufletească, de ce ai impresia că te simți mai bine, că ai înțeles toate răutățile și trucurile pe care le-au făcut ei, doar ca să fii împlinit... În opinia mea  conștiința te îndeamnă și inima, doar mintea face legături...

Aranjez piesele, îmi lipsesc doar doua, un surâs mi se ivește pe față, îmi dau seama  că ultima piesa e răzbunarea, dar cealaltă piesă ce vrea sa însemne?

TNT

                              

                              Viața mea de până acum a fost ca o casă de oglinzi. Acum când îmi privesc chipul în oglindă, aceasta se sparge în mii de bucăți... Și se risipesc peste tot, în aer ca o mișcare browniană, iar apoi se lovesc de celelalte oglinzi. În piept simt  aerul care apasă cu greutate, îmi dau seama că îmi dau lacrimile din cauza nodului care îl am în gât... Nu-mi mai recunosc corpul, îmi este scârbă de trupul meu, simt o mare dezamăgire... Nu înțeleg la ce mă așteptam? Doar din nisipul de la malul marii nu se ridica un cal de nisip, fiecare fluture moare sau se transformă în molie. Cât de fals pare acum totul, eu sunt vinovată de tot, eu am decis să mă ascund în aceasta casa a oglinzilor, unde razele de soare nu au pătruns niciodată, nici o stea, și nu cunoști nopțile cu lună plină pentru că nu le trăiești.

Mă învârt într-un cerc, nu unul care să arate perfecțiunea vieții, ci într-unul al tristetei. Uneori mă revolt de aceasta situație, încerc să sparg oglinzile din calea mea până când mă eliberez  de furie și demonii săi, iar apoi îmi dau seama că e prea târziu ca să mai evadez din propria casa... Casa oglinzilor....

Iubirea este singura care mă ține încă vie, pentru că aștept momentul în care ea va apărea, iar eu mă voi dedica totalmente ei !

Jocul minciunii

                      

                                  


  Cel mai aiurea este să porți cu tine sentimentul  inutilității. Mi-ar plăcea să fiu happy, să am energie, dar toate acestea sunt supte din sânge de vampirii monotoniei! Ce rost are să trăiești dacă nu simți că schimbi ceva, chiar și pe tine?  Dar simți ceva în interior care te face fericit și ai impresia ca ești util, dar de fapt mintea ta consuma droguri, numite FERICIRE și asa te îmbeți cu apa rece... Când te frigi, te arzi si apoi te transformi în scrum !

Nature is my medicine!

                        

                          Cred că viața mea ar fi plictisitoare fără minunile naturii. Ador ciripitul păsărilor și uneori îngân cu ele, roua  de pe petalele florilor îmi gâdilă privirea. Cel mai mult îmi place apusul de soare... Nu  mă satur să privesc  baia de culori, uneori am impresia că e un curcubeu  care apare după o zi plină de căldură și lumină. După un spectacol de culori, razele  de soare se frâng încet-încet, iar apoi Soarele  este înghițit de pământul  negru, ars de soare. Lupta împotriva pământului, iar din acest război trimite mingi de foc care alcătuiesc o cunună pentru cer, iar pentru Luna  mingile de foc sunt perlele culese din mare de către Soare. Și ca acest dar să fie mai romantic, greierii își scot viorile și chitarele dedicându-le celor doi îndrăgostiți cântece de dragoste. Deasupra florilor auzi fâlfâitul unor aripioare de-ale fluturilor, licuricilor și libelulelor, ei adun mireasma florilor și o răsfrâng în aer ca pe o binecuvântare a iubirii dintre cei doi: Soare și Luna.
Îmi pare rău că cei îndrăgostiți nu pot fi împreună pe cer, dar eu  în fiecare seară îmi iau rămas bun de la Soare și aștept cu nerăbdare momentul în care Luna își trimite razele în camera mea, semn că e fericită și vrea să-și împărtășească fericirea cu mine și e pregătită să mă asculte... Iar eu îi alung fericirea cu lacrimile  mele și de fiecare data îmi mângâie parul cu o raza până când obosesc și adorm în brațele razelor aurii. Dimineața mă trezesc cu razele Soarelui pe fața mea.

Scrum

                  

Dumnezeu a lăsat omul ca stăpân al universului, dacă stau bine și mă gândesc, eu nu sunt stăpână pe propriul meu univers. Uneori mă simt atât de singură și mă gândesc la oamenii pe care îi iubesc...  îi caut din priviri... Nimic!

Cine îmi spune " buna dimineața" când mă trezesc? Cine mă alină când plâng? Cine suferă când eu sunt distrusă? Cine râde cu mine? Cine îmi spune" la mulți ani" sau" sunt lângă tine" când am nevoie să aud aceste cuvinte? Cine și-ar împărți fericirea cu mine? Cine mă ține de mână la  rău? Cine știe ce gândesc? Cine mă cunoaște cu adevărat?

Cu lacrimi în ochi dau răspunsuri la întrebări și realizez cât de egoiste sunt acele persoane... Îmi șterg lacrimile cu podul palmei și realizez cât de visătoare sunt, visez și cu ochii deschiși... Trebuie să învăț să fiu mai egoistă și să-mi pese mai mult de mine, nu vreau ca ei sa mă  ardă și să mă transform în scrum!

Uneori mă gândesc unde-mi uit orgoliul și de ce nu pot sa rostesc" nu" ca și cum aș spune" da" ? Eu nu aș putea să fiu așa de indiferentă ca ei... Mie îmi pasă! Și sunt așa de fericită când sunt lângă ei la bine și la rău, sunt fericită când împart cu ei amintiri, apus de soare, mireasma florilor, clătitele de la micul dejun, fiecare ploaie și ninsoare, zâmbete... Sunt fericită să împart totul cu ei... Ei de ce nu fac la fel ca mine? Unde sunt principiile? Iubirea? Sentimentele nobile? Ce au făcut cu ele?

Nu mai am curaj să înfrunt ipocrizia și să mă gândesc cât voi mai putea trăi în minciună? Eu prefer să plec din viața lor decât să fiu prizoniera lor... DA, prefer să fiu un prizonier care le-a dat tot și căruia nu mai rămâne nimic!

Fericirea este pentru un moment !

        

 Luna a intrat printre nori, ea era singura care mă asculta... Mi-am adus aminte de o veche poveste.

Iubirea este cuvântul care unește sentimentele între ele și apoi le distruge. Cine și-ar dori să iubească fără să pretindă nimic în schimb. Iubirea cere sacrifici... dar eu una m-aș mulțumi să respir aerul pe care l-ar respira el doar pentru câteva secunde, sau să-l privesc în ochi ca și cum m-aș privi pe mine. Și eu mă gândesc de ce aș accepta, și răspunsul este că atunci când iubesc mă îndepărtez de aceea persoana... Nu simt nevoia ca să-mi arăt adevăratele sentimente. Credeam că doar geniile și oamenii nebuni au aceste apucături, iar eu nu sunt nici una, nici alta.

Rezumând ceea ce am spus: iubirea este totul sau nimic. Azi simți fluturi in stomac, iar apoi ai impresia că fluturii au devenit molii...