Praf de cuvinte

Cu cât mă gândesc mai mult la tine, cu atât încep să te urăsc și aș vrea să te uit.

Am învățat că fiecare dintre noi avem un loc special, pe care îl împărțim cu cineva special.

Și cred că tu nu ești acel cineva special și nu ne-am construit niciun loc special... Oare de ce?

Credeam că dacă ești liber să faci orice, ești fericit, dar nu aparții nimănui care să-i poți spune " Te iubesc " sau măcar un " Pe curând " .

Chiar dacă pentru lume și pentru tine par fericită și zâmbăreață, în mintea și sufletul meu se dau lupte crâncene. Uneori îmi este frică că masca o să cadă, iar eu nu voi fi pregătită să strig tare că îmi este teamă de iubire și că de la tine am învățat să mint cu zâmbetul pe față, să mint...

Din iubirea noastră a rămas doar praful unor cuvinte, doar ele mai amăgeau lumea că suntem bine.

Praf, pe care l-am lăsat neșters, cu speranța că într-o zi... o să iubești, o să mă ți în brațe, o să-mi alinți buzele, o sa-mi încălzești inima.

Vreau sa-ți spun că iubirea nu stă numai într-un praf de cuvinte. La început când ne-am întâlnit m-ai făcut să cred că totul se întâmplă cu un scop și eram fericită că ne puteam dărui unuia altuia dovezi de iubire. Ele existau doar în mintea mea, pentru că când eram cu tine uitam de mine, uitam de tot, uitam chiar și să mai respir și când priveam în ochii tăi nu vedeam nicio emoție. Când nu îmbrățișam nu auzeam că-ți bate inima din cauza emoțiilor.

Și te întreb de ce te mulțumești doar cu jumătăți, de ce preferi doar praful unor cuvinte?

Dacă nu mă iubești, de ce mă faci să te iubesc și apoi mă părăsești? De ce cultivi iubire dacă nu mai culegi roadele?

De ce rămân doar cu un praf de cuvinte, dintr-o iubire care credeam că e unică?

De ce mai ești aici și mă privești? De ce nu vrei să pleci pentru totdeauna? De ce nu pleci, ce te mai reține acum?

Nu înțelegi că acum își pierzi timpul, caută-ți drumul în alt loc...

Voi fi bine și fără tine

Azi mă simt mult mai bine. Am învățat că lucrurile se întâmplă cu un scop, bun sau rău, nu asta are importanță, atâta timp cât mă fac să mă simt rău.
Azi mi-am dat seama că e mai bine fără tine! Caută alt loc, altă inimă, pentru că nu mai suport să văd cum mă minți. Nu ești persoana care credeam că ești.
Acum e liniște... aș vrea să simți și tu asta și să vezi cât de mult mă ajută, îmi dă putere. Putere să cred că azi e mai bine fără tine.
Uneori nu am știut că prin unele cuvinte reci ceream ceea ce nu puteai citi, iubire. Și atunci nu am înțeles, dar acum am ales un alt drum, dar fără tine.
Acum zâmbesc, când îmi amintesc de clipele când mă mințeai că mă iubești, era minciuna mea preferată.
Știi uneori îmi mai doresc să mai fi lângă mine, în mintea mea, dar nu și în inima mea. Oare ea te-ar mai primi?
Acum câteva minute aveam totul, dar acum sunt singură cu gândurile mele.
Mereu îmi spuneai că sunt diferită față de celelalte și atunci mă simțeam ciudat, dar acum aș vrea să înțeleg ce înseamnă pentru tine sa fii diferit?
Cred că am ajuns la capătul răbdării și cred că ar fi mai bine, dacă nu m-aș mai gândi atât de mult la ce a fost.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ne cunoșteam?
Cât de ciudată mai este viața... și se pare că și iubirea va rămâne o enigmă. NU vom reuși să o înțelegem niciodată, dar cu toate astea încercăm să nu ne grăbim, dar pierdem mult fără să ne dăm seama.
Eu am pierdut din cauza orgoliului și uneori cred că el m-a ținut departe de suferință, dar am iubit fără să-mi dau seama sau nu am vrut să accept adevărul în acel moment.
Știu că privești și tu cerul, asta e singura amintire care ne va mai uni. E același ca al meu. Și eu la rândul meu îl privesc și îmi amintesc de tine, iar apoi gândurile mă fac să uit de toate și privesc visătoare lumea. 
Când soarele apune îmi dau seama că o nouă zi va veni, dar fără tine.

Dragoste şi ură

Viaţa m-a învăţat să văd cât de singură sunt atunci când nu suntem împreună.
Simţeam că timpul stă în loc când eram cu tine. Când ne îmbrăţişam simţeam căldura corpului tău, simţeam că sunt protejată. Dar a venit timpul şi m-ai părăsit. Viaţa merge mai departe... asta am învăţat de la tine.
Am învăţat că trebuie să fiu politicoasă şi să nu pun suflet. Am învăţat că iubirea nu există. Doar interese. 
Lumea este frumoasă doar când ai cu cine s-o înfrunţi şi în micul tău paradis totul este bine.
Toţi ne bazăm pe principii solide şi nu ne dorim remodelarea lor.
Uneori mă întreb pentru cine trăiesc? Pe cine ajut? De ce eu?
Mă plimb pe plajă, simt scoicile la fiecare pas, mă așez în apropierea valurilor și mă întreb de unde au atâta putere să se mai izbească de tărm.
Îmi continui plimbarea și mă depărtez de tărm și merg pe alee și mă întreb cât de ciudată mai este viața, ne dăm seama că ne lipsește ceva mult prea târziu și nu îl mai putem recupera. Sinceră să fiu nu mai vreau să recuperez nimic... Toate trec la fel și eu... o să vină ziua în care nu o să mai fiu, poate că sufletul meu va fi altfel.
Nu am regrete. De ce? Habar n-am, nu știu cum m-au perceput ceilalți, dar eu am pus suflet în tot ce am făcut și mi-am dorit să văd doar un zâmbet, nimic mai mult. Și așa trece timpul și eu nu mai sunt ceea ce am fost, a rămas doar o inimă cu multe goluri, cu multe sentimente pe care nu le-am trăit. Asta regret cel mai mult că nu am apucat să mă bucur chiar de tot , fiindcă m-au îndepărtat adevăratele fețe.
Cred că indiferența/nepăsarea doar mai tare decât nesimțirea.

No more

Nu pot mânca.

Nu pot dormi.

Nu mai vreau să mai plâng, nu mai vreau să mai vărs nicio lacrimă. Nu mai vreau să iubesc.

Nu mai vreau să mai fiu rănită!

Nu mai vreau să mă mai gândesc la tine.

Vreau să am o viață pe care o pot dirija doar cum vreau.

Viață în care nu sunt mințită, rănită sau trădată. Viață în care nu mai apari sau o viață în care amintirea ta nu mă mai doare atât de tare și nu îmi afectează viitorul atât de mult?

De ce?

De ce să plătesc pentru trecut?! Nu am suferit de ajuns atunci? De ce m-ai urât atât de tare, încât ai ales să mă calci în picioare fără milă și apoi ai plecat ca și cum eu nu am fost un nimic pentru tine?!
Mi-am dat seama că viața a mers mai departe cu sau fără tine, tu nu ai fost acolo când eu eram supărată sau când plângeam sau când vroiam să iau pe cineva în brațe sau atunci când vroiam să aud o vorbă de la tine...  Lista poate continua.

Credeam că suntem împreună necondiționat, dar așa era doar în mintea mea, am crezut că dacă nu ești lângă mine nu e un capăt de lume, dar m-am înșelat.

Când iubești ești pur și simplu acolo. Dar tu nu ai fost lângă mine și nici  pe mine nu m-ai lăsat sa-ți fiu aproape. Nu vreau să mai fiu rănită, vreau ca măcar  să am un zâmbet trist pe față, dacă nu îmi simt sufletul fericit. Vreau să scape de această supărare care s-a instalat acolo și nu mai dorește să-l părăsească.

O să reușesc! Pentru că tu nu meriți, pentru că m-ai rănit prea mult. De ce? Pentru că te-am iubit? Și cu toate acestea am reușit să te scot din viața mea, dar numele tău și unele amintiri nu reușesc să le uit, îmi  afectează viitorul. Fiindcă îmi este frică. Îmi este frică de reacția celorlalți când vor vedea cât de mult m-am schimbat. Îmi este frică ca voi sfârși la fel și o să mă închid în mine, încât nu să-mi dau seama dacă mai sunt eu sau nu. De ce să aștept ca timpul să-și facă treaba? Dacă eu nu voi reuși niciodată să depășesc momentul?

Doar un lucru îmi doresc vreau să mai am zile în care să mă trezesc  cu zâmbetul pe buze și să nu-mi mai pese de nimic. Zile în care să mă bucur de fericirea altora, zile în care să privesc cuplurile care se iubesc și nu se sfiesc să arate asta, zile în care nu mai ascult muzică doar pentru a-mi ridica moralul, zile în care voi simți că unele părți din trecut le-am acceptat sau le-am iertat...

GoodBye, my love...

Caut un motiv ca să înţeleg de ce lucrurile s-au întâmplat aşa?

De ce tot ce a fost a trecut?

De ce trebuie să urâm tot ce înainte iubeam?

Ce rost are să mai iubim, dacă iubirea dispare după o perioadă. De ce e prea târziu mereu pentru regrete? De ce nu putem aștepta?

Nu mai credem în magia sentimentelor, nu mai avem răbdare să primim, dorim tot într-o fracțiune de secundă.

Nu mai acordăm o a doua șansă pentru că noi uităm de ceea ce am făcut și vrem ca mingea dreptății sa fie numai pe terenul nostru.

Pentru ce?

Azi mi-am dat seama că și povestea noastră a avut același final. Mi-ar fi plăcut să spun cât de frumoasă e iubirea noastră, dar tu mă faci să-mi retrag cuvintele. Eu te aștept și vreau să cred că totul a fost numai în mintea mea... Dar cu ce folos? De ce să fiu vazută ca pe o martiră, când vreau să uit totul, așa cum tu ai procedat.

Aș vrea să uit de tot. Aș vrea să mă comport exact ca tine, să împrăștii în stânga și în dreapta cu îndiferență și aroganță.

Aș vrea să fiu la fel de stăpână pe mine și să mă joc cu cuvintele la fel ca tine. Nu te pot acuza că minți, fiindcă niciodată nu am știut adevărul și nu te-am cunoscut. Și cu toate astea am regrete... Oare pentru că am pus ceva mai mult suflet? ... SENTIMENTE?

Toată viața am să iubesc în mod diferit și de asemenea am să învaț ce înseamnă a iubi și a ține la cineva. Și când o să-mi dau seama o să fiu tot singură, pentru că doar atunci când o persoană îți lipsește, îi duci dorul și tânjești să fi lângă ea și tot atunci faci diferența dintre sentimente.

Totu-i alb și negru în viața noastră plină de soare.

Adevarata dragoste e atunci când ești cu persoana iubită și uiți de tot ce e în jurul tău, dragostea pe care o porți te face să zâmbești și ți se pare că totul se rezolvă când ea/el este acolo lângă tine.