Toți trăim acel moment în viață când ne este dor de ceva sau cineva, chiar dacă ne-a rănit sau l-am pierdut.
Oricât de mult ne-am educa să uităm aceste amintiri sunt anumite lucruri mărunte care declansează acele amintiri din subconștient. Amintiri care dor și care te fac să realizezi cât de tare te mai doare și acum.
Poate zilnic suntem superficiali pentru că ne propunem să trecem peste și în această privință suntem teoreticieni cu diplomă, e mai simplu să nu răspundem la întrebări și să le considerăm retorice, până la urmă cu un răspuns sau nu viața merge mai departe. Dar ce te faci când ele revin, ce îți mai spui?
Fiind o persoana introvertă îmi place să analizez, iar de cele mai multe ori oamenii simpli răspund la această întrebăre din impuls. Adevărul doare, știu și este greu de acceptat și de aceea refuzăm să fim sinceri și devenim, astfel impulsivi.
Totodată ei nu sunt curioși și nu pun întrebări, ci se mulțumesc cu răspunsuri vagi și incerte care nu dau prea multă bătaie de cap.
Mereu am auzit "viața merge mai departe" și cum superficialitatea câștigă, e mai rentabil să spui "las-o baltă" decât "să mai încercăm încă o dată" și decât să analizezi și să observi unde ai greșit.
Ceea ce am învățat eu în acest timp de la aceștia e că îi subestimez, că nimic nu e mai important decât propria persoană și, de asemenea cu cât ești mai egoist cu atât ai mai multe de câștigat.
Ei rezumă totul la trăiește clipa, însă și prezentul presupune un trecut și un viitor, nu poți fi cineva dacă nu ai un trecut și nu poți să devii ceva dacă nu ai un început.
Am învățat că nu pot lăsa trecutul în urmă, pentru că el face parte din ceea ce sunt și voi fi.
