Praf de cuvinte

Cu cât mă gândesc mai mult la tine, cu atât încep să te urăsc și aș vrea să te uit.

Am învățat că fiecare dintre noi avem un loc special, pe care îl împărțim cu cineva special.

Și cred că tu nu ești acel cineva special și nu ne-am construit niciun loc special... Oare de ce?

Credeam că dacă ești liber să faci orice, ești fericit, dar nu aparții nimănui care să-i poți spune " Te iubesc " sau măcar un " Pe curând " .

Chiar dacă pentru lume și pentru tine par fericită și zâmbăreață, în mintea și sufletul meu se dau lupte crâncene. Uneori îmi este frică că masca o să cadă, iar eu nu voi fi pregătită să strig tare că îmi este teamă de iubire și că de la tine am învățat să mint cu zâmbetul pe față, să mint...

Din iubirea noastră a rămas doar praful unor cuvinte, doar ele mai amăgeau lumea că suntem bine.

Praf, pe care l-am lăsat neșters, cu speranța că într-o zi... o să iubești, o să mă ți în brațe, o să-mi alinți buzele, o sa-mi încălzești inima.

Vreau sa-ți spun că iubirea nu stă numai într-un praf de cuvinte. La început când ne-am întâlnit m-ai făcut să cred că totul se întâmplă cu un scop și eram fericită că ne puteam dărui unuia altuia dovezi de iubire. Ele existau doar în mintea mea, pentru că când eram cu tine uitam de mine, uitam de tot, uitam chiar și să mai respir și când priveam în ochii tăi nu vedeam nicio emoție. Când nu îmbrățișam nu auzeam că-ți bate inima din cauza emoțiilor.

Și te întreb de ce te mulțumești doar cu jumătăți, de ce preferi doar praful unor cuvinte?

Dacă nu mă iubești, de ce mă faci să te iubesc și apoi mă părăsești? De ce cultivi iubire dacă nu mai culegi roadele?

De ce rămân doar cu un praf de cuvinte, dintr-o iubire care credeam că e unică?

De ce mai ești aici și mă privești? De ce nu vrei să pleci pentru totdeauna? De ce nu pleci, ce te mai reține acum?

Nu înțelegi că acum își pierzi timpul, caută-ți drumul în alt loc...

Voi fi bine și fără tine

Azi mă simt mult mai bine. Am învățat că lucrurile se întâmplă cu un scop, bun sau rău, nu asta are importanță, atâta timp cât mă fac să mă simt rău.
Azi mi-am dat seama că e mai bine fără tine! Caută alt loc, altă inimă, pentru că nu mai suport să văd cum mă minți. Nu ești persoana care credeam că ești.
Acum e liniște... aș vrea să simți și tu asta și să vezi cât de mult mă ajută, îmi dă putere. Putere să cred că azi e mai bine fără tine.
Uneori nu am știut că prin unele cuvinte reci ceream ceea ce nu puteai citi, iubire. Și atunci nu am înțeles, dar acum am ales un alt drum, dar fără tine.
Acum zâmbesc, când îmi amintesc de clipele când mă mințeai că mă iubești, era minciuna mea preferată.
Știi uneori îmi mai doresc să mai fi lângă mine, în mintea mea, dar nu și în inima mea. Oare ea te-ar mai primi?
Acum câteva minute aveam totul, dar acum sunt singură cu gândurile mele.
Mereu îmi spuneai că sunt diferită față de celelalte și atunci mă simțeam ciudat, dar acum aș vrea să înțeleg ce înseamnă pentru tine sa fii diferit?
Cred că am ajuns la capătul răbdării și cred că ar fi mai bine, dacă nu m-aș mai gândi atât de mult la ce a fost.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ne cunoșteam?
Cât de ciudată mai este viața... și se pare că și iubirea va rămâne o enigmă. NU vom reuși să o înțelegem niciodată, dar cu toate astea încercăm să nu ne grăbim, dar pierdem mult fără să ne dăm seama.
Eu am pierdut din cauza orgoliului și uneori cred că el m-a ținut departe de suferință, dar am iubit fără să-mi dau seama sau nu am vrut să accept adevărul în acel moment.
Știu că privești și tu cerul, asta e singura amintire care ne va mai uni. E același ca al meu. Și eu la rândul meu îl privesc și îmi amintesc de tine, iar apoi gândurile mă fac să uit de toate și privesc visătoare lumea. 
Când soarele apune îmi dau seama că o nouă zi va veni, dar fără tine.

Dragoste şi ură

Viaţa m-a învăţat să văd cât de singură sunt atunci când nu suntem împreună.
Simţeam că timpul stă în loc când eram cu tine. Când ne îmbrăţişam simţeam căldura corpului tău, simţeam că sunt protejată. Dar a venit timpul şi m-ai părăsit. Viaţa merge mai departe... asta am învăţat de la tine.
Am învăţat că trebuie să fiu politicoasă şi să nu pun suflet. Am învăţat că iubirea nu există. Doar interese. 
Lumea este frumoasă doar când ai cu cine s-o înfrunţi şi în micul tău paradis totul este bine.
Toţi ne bazăm pe principii solide şi nu ne dorim remodelarea lor.
Uneori mă întreb pentru cine trăiesc? Pe cine ajut? De ce eu?
Mă plimb pe plajă, simt scoicile la fiecare pas, mă așez în apropierea valurilor și mă întreb de unde au atâta putere să se mai izbească de tărm.
Îmi continui plimbarea și mă depărtez de tărm și merg pe alee și mă întreb cât de ciudată mai este viața, ne dăm seama că ne lipsește ceva mult prea târziu și nu îl mai putem recupera. Sinceră să fiu nu mai vreau să recuperez nimic... Toate trec la fel și eu... o să vină ziua în care nu o să mai fiu, poate că sufletul meu va fi altfel.
Nu am regrete. De ce? Habar n-am, nu știu cum m-au perceput ceilalți, dar eu am pus suflet în tot ce am făcut și mi-am dorit să văd doar un zâmbet, nimic mai mult. Și așa trece timpul și eu nu mai sunt ceea ce am fost, a rămas doar o inimă cu multe goluri, cu multe sentimente pe care nu le-am trăit. Asta regret cel mai mult că nu am apucat să mă bucur chiar de tot , fiindcă m-au îndepărtat adevăratele fețe.
Cred că indiferența/nepăsarea doar mai tare decât nesimțirea.

No more

Nu pot mânca.

Nu pot dormi.

Nu mai vreau să mai plâng, nu mai vreau să mai vărs nicio lacrimă. Nu mai vreau să iubesc.

Nu mai vreau să mai fiu rănită!

Nu mai vreau să mă mai gândesc la tine.

Vreau să am o viață pe care o pot dirija doar cum vreau.

Viață în care nu sunt mințită, rănită sau trădată. Viață în care nu mai apari sau o viață în care amintirea ta nu mă mai doare atât de tare și nu îmi afectează viitorul atât de mult?

De ce?

De ce să plătesc pentru trecut?! Nu am suferit de ajuns atunci? De ce m-ai urât atât de tare, încât ai ales să mă calci în picioare fără milă și apoi ai plecat ca și cum eu nu am fost un nimic pentru tine?!
Mi-am dat seama că viața a mers mai departe cu sau fără tine, tu nu ai fost acolo când eu eram supărată sau când plângeam sau când vroiam să iau pe cineva în brațe sau atunci când vroiam să aud o vorbă de la tine...  Lista poate continua.

Credeam că suntem împreună necondiționat, dar așa era doar în mintea mea, am crezut că dacă nu ești lângă mine nu e un capăt de lume, dar m-am înșelat.

Când iubești ești pur și simplu acolo. Dar tu nu ai fost lângă mine și nici  pe mine nu m-ai lăsat sa-ți fiu aproape. Nu vreau să mai fiu rănită, vreau ca măcar  să am un zâmbet trist pe față, dacă nu îmi simt sufletul fericit. Vreau să scape de această supărare care s-a instalat acolo și nu mai dorește să-l părăsească.

O să reușesc! Pentru că tu nu meriți, pentru că m-ai rănit prea mult. De ce? Pentru că te-am iubit? Și cu toate acestea am reușit să te scot din viața mea, dar numele tău și unele amintiri nu reușesc să le uit, îmi  afectează viitorul. Fiindcă îmi este frică. Îmi este frică de reacția celorlalți când vor vedea cât de mult m-am schimbat. Îmi este frică ca voi sfârși la fel și o să mă închid în mine, încât nu să-mi dau seama dacă mai sunt eu sau nu. De ce să aștept ca timpul să-și facă treaba? Dacă eu nu voi reuși niciodată să depășesc momentul?

Doar un lucru îmi doresc vreau să mai am zile în care să mă trezesc  cu zâmbetul pe buze și să nu-mi mai pese de nimic. Zile în care să mă bucur de fericirea altora, zile în care să privesc cuplurile care se iubesc și nu se sfiesc să arate asta, zile în care nu mai ascult muzică doar pentru a-mi ridica moralul, zile în care voi simți că unele părți din trecut le-am acceptat sau le-am iertat...

GoodBye, my love...

Caut un motiv ca să înţeleg de ce lucrurile s-au întâmplat aşa?

De ce tot ce a fost a trecut?

De ce trebuie să urâm tot ce înainte iubeam?

Ce rost are să mai iubim, dacă iubirea dispare după o perioadă. De ce e prea târziu mereu pentru regrete? De ce nu putem aștepta?

Nu mai credem în magia sentimentelor, nu mai avem răbdare să primim, dorim tot într-o fracțiune de secundă.

Nu mai acordăm o a doua șansă pentru că noi uităm de ceea ce am făcut și vrem ca mingea dreptății sa fie numai pe terenul nostru.

Pentru ce?

Azi mi-am dat seama că și povestea noastră a avut același final. Mi-ar fi plăcut să spun cât de frumoasă e iubirea noastră, dar tu mă faci să-mi retrag cuvintele. Eu te aștept și vreau să cred că totul a fost numai în mintea mea... Dar cu ce folos? De ce să fiu vazută ca pe o martiră, când vreau să uit totul, așa cum tu ai procedat.

Aș vrea să uit de tot. Aș vrea să mă comport exact ca tine, să împrăștii în stânga și în dreapta cu îndiferență și aroganță.

Aș vrea să fiu la fel de stăpână pe mine și să mă joc cu cuvintele la fel ca tine. Nu te pot acuza că minți, fiindcă niciodată nu am știut adevărul și nu te-am cunoscut. Și cu toate astea am regrete... Oare pentru că am pus ceva mai mult suflet? ... SENTIMENTE?

Toată viața am să iubesc în mod diferit și de asemenea am să învaț ce înseamnă a iubi și a ține la cineva. Și când o să-mi dau seama o să fiu tot singură, pentru că doar atunci când o persoană îți lipsește, îi duci dorul și tânjești să fi lângă ea și tot atunci faci diferența dintre sentimente.

Totu-i alb și negru în viața noastră plină de soare.

Adevarata dragoste e atunci când ești cu persoana iubită și uiți de tot ce e în jurul tău, dragostea pe care o porți te face să zâmbești și ți se pare că totul se rezolvă când ea/el este acolo lângă tine.

AZI

Azi eram hotărâtă să încep o nouă viață cu sau fără tine.
Azi eram fericită, pentru că suntem împreună. Dar am observat că a noastră cameră este goală.
Azi am simțit aceeași aromă de cafea care ție îți place,dar numai că tu nu erai.
Azi am alergat pe același traseu, dar era alt anotimp, alt peisaj și l-am văzut fără tine.
Azi am zâmbit fără tine.
Azi mi-am dat seama că pot respira cu sau fără tine.

Îmi amintesc cum noi eram împreună și fericiți.
Eram.
Nu știu ce s-a întâmplat de s-a schimbat tot într-o fracțiune de secundă. Cum poate fericirea să dispară așa de repede?!
În mica mea mansardă frigul pătrunde atât de repede, mă ia în brațe și îmi transmite toată răcoarea dimineții. Dar această răcoare mi se pare atât de inofensivă, încât o las să mă cuprindă.
Dispariția ta nu avut niciun efect, pentru că știam că mai devreme sau mai târziu vei pleca, pentru că eu mi-am modelat viata după niște principii tradiționale și nu îmi place schimbarea și mă simțeam fericită pentru fiecare moment petrecut împreună. Tu nu, dar nu îți arătai această nemulțumire. Știai că va veni un moment în care vei pleca pentru totdeauna. Mi-ar fi plăcut să joci cu cărțile pe față, să fi direct.
Când ai plecat ți-am spus Adio, fiindcă încă te mai iubesc.

În oglindă

Uneori mă gândesc cât de superficiali putem fi. Mă gândesc la faptul că noi ne-am obișnuit să mințim cu zâmbetul pe buze ca și când am spune adevarul gol-goluț și nu mai facem distincție între adevăr și minciună. Avem o imaginație bogată?! Nu prea cred  așa ceva, problema e că vrem să obținem tot ceea ce ne dorim și folosim orice mijloace și cum cuvântul are o mare importanță îi folosim toate resursele. Ne dorim o lume mai bună, și când spunem asta mințim, pentru că toți ne raportam la noi înșine. Câți dintre noi s-a gândit la chipurile pe care le vede zilnic, chiar dacă nu le cunoaște, chiar dacă  nu va spuneți "Bună dimineața! ".
Ăștia suntem noi.

Când mă uit la voi rămân uimită să observ cât de falși sunteți. Doriți ca totul să fie calculat, să nu fie nimic care să pună într-o lumină proastă, puneți mare accent pe aspectul fizic și lucrurile "importante" de care te poți bucura câteva ore, zile, săptămâni, luni sau ani, depinde cât de bine îți joci cărțile.
Când ești prins nu recunoști nimic, totul se șterge cu buretele, conștiința nu te mustră și poți să trăiești în continuare fericit și la fel de fals, fiindcă nu ai învățat nimic. Sau nu vrei să vezi că unele principii tradiționale te pot face fericit, pentru că ele îți dau libertatea să fii tu.
Asta e societatea la care ne raportăm, societatea în care trăim. Dacă va veni o zi în care vom dori să schimbăm ceva, ar trebui să ne privim toți în oglindă și vom vedea ce reflectă imaginea noastră.  

Îmi doresc

Îmi doresc să poți să fii acum lângă mine!

Îmi doresc să mă ții  de mână.

Îmi doresc să mă privești în ochi și să vezi toată dragostea mea și faptul că tu ești jumătatea mea.

De fiecare dată mi-am dorit să fii atent măcar o secundă la mine și la ceea ce sunt eu... Am vrut să cunosc fericirea alături de tine. 

Mereu m-ai lăsat să visez cu ochii deschiși la ceea ce nu există între noi, la ce nu era adevărat.

DAR ai uitat că sunt femeie și mi-a fost greu să mă ridic, dar am făcut-o cu capul sus, m-am maturizat și mi-am dat seama că eu am pus în cufărul iubirii noastre iubire, speranțe, vise, sentimente, surprize. TU ai știu doar să iei, dar ai observat că cufărul s-a golit și ai plecat.

Nu știu de ce, dar amintirile nu mă dor așa de tare, mă doare faptul că te-ai implicat într-o "chestie" doar pentru că eram "ceva" nou pentru tine. Nu ai dorit să citești dincolo de imagine. Probabil că nu avea rost, de vreme ce nu îți doreai nimic de la mine.

Acum îmi spui că mă iubești?!

Nu te condamn că ai greșit, DAR eu nu mai simt nimic din ce ai vrea tu. Iubirea a dispărut. Privești în ochii mei și observi că nu mai este ea, acum sunt eu, liberă și sigură de sentimentele mele.

Au fost momente când aveam nevoie de dragostea ta, dar am primit numai o partea din ea, mi-am dat seama că e prea puțin pentru a-mi aduna forțele, așa că acum ți-am lăsat cufărul liber.

Prinși pe viață!

Vine o zi în viață când lași totul la o parte și te bucuri de tot ceea ce te înconjoară.
Ești fericit dimineața când te trezești, iar dormitorul tău este inundat cu lumină de la soare.
Ești fericit că îți poți servi cafeaua sau ceaiul  într-un loc numai al tău, numit acasă.
Ești fericit când oamenii îți zâmbesc și vorbesc cu tine, te apreciază și te respectă. Locul tău în societate este evident bun. Te consideri un om împlinit, norocos și fericit.

Și eu mă ciocnesc cu situații asemănătoare, dar rațiunea ucide repede aceasta euforie. Îmi sunt suficiente acele clipe când sunt mulțumită de aceea ce sunt eu, mă fac să îi înțeleg pe ceilalți și să mă bucur cu ei. De cele mai multe ori amintirile alungă fericirea.
Prezentul nu acceptă trecutul. El a fost, a trecut, ori îl îmbraci ori îl arunci pentru totdeauna.
De obicei preferăm să îl aruncăm la gunoi și când ne este frig ne hotărâm să îl îmbrăcăm din nou. Ne murdărim și apoi ne rușinăm.
Ne este rușine și doar atât.
Nu ne pare rău, nu vrem să reparăm nimic, nu învățăm din greșeli. Timpul trece și ia prezentul și îl transformă într-un trecut uitat...
Oare e chiar atât de ușor să ștergem cu buretele? Conștiința noastră nu ne spune nimic? Cum poți fi fericit când nu simți?

Când primești, iei?

Viața nu este blândă cu toată lumea, dar sunt persoane care învață mai repede să zâmbească, după ce își depășesc problemele. Nu întotdeauna găsești cheia spre ușa fericirii.

Uneori nici nu mi-o doresc, pentru că vreau să ajut și să descopăr că eu nu am dreptate, când mă înfurii pe viață, fiindcă sunt persoane care nu îndrăznesc să se mai întrebe de ce și au cu adevărat probleme.

De cele mai multe ori mă limitez doar să privesc ceea ce se întâmplă în jurul meu și nu am nicio reacție, pentru că mi se pare că totul e normal.

Dar, dacă stau puțin și mă eliberez de energia negativă din jur descopăr cât de oarbă am fost și îmi dau seama că primim de cele mai multe ori și tot noi suntem nerecunoscători și negăm vehement ceea ce s-a întâmplat în trecut.

Aceasta indiferență ne provoacă așa numitele probleme. Probleme care ne supără și ne stresează. Dacă stăm bine și ne gândim toată aceasta supărare și stres ar fi egal cu mustrarea de conștiință. Lucru de care nu ne dăm seama și o transformăm într-o problemă care nu are soluții și așteptăm ce ea să se rezolve.

Lucrurile pe care le primim le vedem ca o recompensă pentru tot "binele" pe care l-am făcut...

In fiecare seara stau si ma gandesc la ce am facut, ma plimb prin mansarda, plang si privesc luna care e atat de curata si mi-as dori sa fiu si eu la fel de frumoasa, curata si inocenta. Luna a fost mereu pe bolta cerului ori de cate ori am privit-o din mansarda mea. Niciodata nu mi-a sters lacrimile, ci doar m-a ascultat, iar apoi mi-a luminat drumul cand era prea bezna.

Uneori viata ne arata lucrurile pe fata, dar noi le interpretam gresit. De ce? Nu as sti sa explic, dar un lucru e sigur: e mai usor sa ne lasam influentati, ca apoi sa avem pe cine da vina si cand gresim asteptam ca timpul sa-si fac treaba.

O felie din viață

Toată viața m-am lăsat purtată de sentimente până când a venit ziua în care mi-am învățat lecția, și azi ca și atunci începe să se repete aceeași istorie, nu vreau ca ea să iasă la suprafață, nu-mi mai doresc să-mi exprim sentimente.
Azi... ai plecat și tu... aceeași dezamăgire.
Ne-am luat rămas-bun cu zâmbetul pe față și în timp ce mă îndepărtam ochii mi s-au umplut de lacrimi și peisajul de toamnă pe  care îl admiram în fiecare zi, azi nu mai reprezintă nimic, nu mai are farmec. Totul e pierdut!
Azi plâng și mă gândesc de ce caut să găsesc o scuză la tot ce s-a întâmplat, încerc să te întorc din drum? Nu înțeleg ce vreau... Las gândurile la o parte și încep să plâng.
Aș vrea ca mâine să plângi la fel de mult ca mine! Dar îmi dau seama că e prea târziu... Ne-am uitat! Am uitat...
...Am uitat să mai zâmbesc, am uitat ce este aia fericire, fiindcă mereu m-am ciocnit doar de dezamăgiri, eșecuri și am învățat să pierd. De fiecare dată când am pierdut în viață mi-am dat seama că niciodată nu mi-a aparținut, ci doar m-a împrumutat pentru o vreme. 
... "o vreme" nu înseamnă "pentru totdeauna". 
Mi-aș fi dorit ca toamna asta să fie altfel, dar nu e. De ce trebuie să fiu o persoana pesimistă?



Acum, când îmi amintesc de mine din trecut înțeleg ce simțeam atunci, dar acum îmi dau seama cât de norocoasă am fost că am avut putere de a repara răul pe care mi l-am făcut, că nu sunt o persoana rea, că acum pot zâmbi, pot să fiu eu. Am avut putere să iert și nu am făcut-o din obligație, am iertat pentru că așa am simțit că ar face un om când se maturizează și și-a învățat lecția. Este o felie de viață foarte importantă, dacă ai reușit s-o mănânci.

Sunt bine

Mă plimb prin oraș... nici nu mai simt aerul rece de toamnă, se pare că gândurile sunt atât de multe ca frunzele ce stau să cadă.

Mă gândesc la timpul care a trecut, prea repede și regret că nu mai am încă trei secunde.

Trei secunde în care să spun tot ce simt, adevărul verde în față, să despic tot ce nu-mi place, ca apoi să fiu împăcată. Timp în care să spun că "sunt bine" și să simt asta.

Vreau timp ca să fiu ascultată, nu să ascult și să fiu avocat.

Timp că să mă gândesc la dorințele mele.

Cine a împărțit timpul? Cine a fost dispus să-mi dea doar trei secunde, ca să vădă ce e în sufletul meu?

Timp?

Acum timpul mi se pare o noțiune abstractă...

Când privesc natura, simt că ea mă înțelege, îmi absoarbe gândurile și energia negativă. Fiecare frunză ce cade îmi amintește de timpul care trece. Copacii seminuzi sunt în minte o reflecție a sufletului meu. E bine să simți că totul se rezolvă și te fac mai puternic. Bine e cam devreme să spun că sunt puternică, măcar văd viața cu alți ochi, mă simt stăpână pe trup, minte și suflet.

Sunt bine, pentru că am învățat să aștept, să fiu naturală și rațională. Nu mă mai mint doar ca să fug de mine, dar uneori o minciună e mai bine servită decât adevărul gol-goluț, deci ne place să fim mințiți?

Orice s-ar întâmpla în viața mea știu că pot dispune mereu de masca cu "sunt bine" și uite așa îmi pot apăra ruinele sufletului... poate într-o zi o să cunosc un clarvăzător. 

Un nou început

Ești mândru să știi că ai distrus și inima mea?

Aș răspunde eu în locul tău, ai făcut ce ai crezut că e mai bine în acel moment pentru noi, când de fapt te gândeai numai la ambițiile tale. Pentru tine am fost  ca oricare alta, lista continua și după mine, nu am reușit să te învăț să iubești. De asemenea cred că e mai bine decât să văd că ești cu mine, dar ți-ai dori să fii cu altcineva. Oribil sentiment.

Eu sunt bine acum, nu am vărsat nicio lacrima, ci doar m-am gândit cât de oarbă am fost că am crezut în minciunile tale, credeam că sunt clipe superbe pe care nu le voi uita niciodată. Dar acum ele nu mai au nicio importanță.

Am fost, sunt și voi fi fericită pentru că eu am iubit necondiționat fără să cer nimic la schimb. Mulțumesc  pentru puținele momente când ai fost sincer, de abia acum îmi dau seama că acele momente au fost un cot. Acum știu că nu voi mai repeta greșeala.

Sunt pregătită să înfrunt orice situație , fără să mai fiu șocată de anume schimbări de atitudini din partea celorlalți. Nu ne mai datoram nimic, am șters tot ce avea legătură cu tine, știi sunt la fel de normală, nu îmi doresc răzbunare, știu că o vor face altele, o sa va distrugeți între voi. 

Iubirea doare când o împarți  și rezultă un rest mai mare.

Azi este o zi importantă... mă privesc în oglindă și observ că culoarea ochilor oferă o anumită putere pe care nu am văzut-o niciodată în ei.

 Știu că pot primi mult mai mult dacă sunt om, ceea ce tu nu ai să fii niociodată.

O ultimă dorință

Te rog sa ma lasi sa plang.


Lasă-mă singură, prezența ta nu mai are nicio importanță ai lipsit atât de mult încât nu-ți mai recunosc vocea.
Am trăit în ceață lângă tine... numai minciuni, fără dovezi de iubire. Mă doare  că nu ai vrut să-ți dai seama cât de mult însemni tu pentru mine, nu te-a interesat. Cu dezinteresul tău mi-ai călcat inima în picioare.
Da, ești un laș, fiindcă nu ai fost sincer cu tine... de ce am tupeul să-ți cer să fii sincer cu mine?!
Ești un laș, pentru că nu ți-ai clarificat sentimentele, viața, dorințele și nevoile, un laș egoist.
Când îți spun adevărul în față pretinzi că ești o victimă, când de fapt ești o canalie care mi-a distrus fiecare părticică bună din sufletul meu. Nu știu dacă o să mă vindec vreodată, dar sunt conștientă de acest lucru, încât nu-mi mai irosesc timpul cu remedii.
M-am retras într-o cășuță de lângă un lac minunat. Ador să privesc apusul... atunci când îl privesc mă gândesc la viața mea. Nu compar frumusețea apusului cu nimic din viața mea, dar ultima clipă de strălucire îmi amintește că orice început are un sfârșit, trist sau fericit. 
La apariția primelor stele îmi înfășor șalul mult mai bine de corp și intru în întunericul casei. Ciudat întunericul mă face să mă simt bine, nu mă înhibă, atâta mister se ascunde și de asemenea mă bucură faptul că nu ai reușit să mă cunoști atât de mult, încât să împărțim momente de care mă bucur de ele zi de zi. 

Regrete

Când deschid ochii dimineața sunt atât de fericită, am energie, încât as muta munții din loc, dar toată această stare de fericire se evapora de îndată ce ies în lume. Mă împiedic de resentimentele lor, de energia lor negativă, de invidie, de răutate. Nu pot lupta doar eu împotriva lor și să le arăt cât de mult mă doare indiferența lor. Cred că aș accepta mai ușor resentimentele lor, invidia, răutatea, dar nu și indiferența. Cu toții avem momente în care mintea nu mai judecă. Și se pare că indiferența lor este mai importantă decât orice prietenie, relație, chiar mai puternic decât sentimente, amintiri, timpul petrecut împreună, decât tot.
Am răbdare și accept ca timpul să-și facă treaba, dar este o risipă, trebuie să acționez fără a mai interveni alte resentimente. Se pare că reanimarea mea nu are niciun efect și pierd în fiecare zi persoane pe care le prețuiesc. Dar timpul trece și rănile nu mai dor și rămân în picioare doar pentru a fi acolo pentru persoanele care își doresc ceea ce eu am pierdut. Nu vreau să se îmbolnăvească și ei cu resentimente și banalitățile care astăzi ni se par atât de interesante. Nu știu ce se întâmplă cu cei care m-au privit cu indiferență, un lucru pot să-l clarific, am ieșit din viața lor cu gândul că e mai bine așa decât să apară situații neplăcute și nu se va mai renaște nimic între mine și ei, pentru că așa au decis.
Stau în mansarda și respir aerul rece de toamna și privesc cum cârduri de păsări ne părăsesc și se îndreaptă spre țările calde. Mă uimesc  prin loialitatea și prin unitatea lor ca familie, dacă am prețui și noi  aceste valori, cred că lucrurile ar sta altfel. Nu asta este important acum, nimic din ce ai avut nu vei mai avea și niciodată să nu crezi că totul a fost doar o risipă. 

Aripi frânte

Vine o zi în viață când soarele dispare, iar întunericul  te învăluie, astfel încât cazi în beznă și realizezi că aripile tale sunt rupte.

Încerci să vezi în aceea beznă care ți-a întunecat mintea, dar nimic. Pipăi aripile pe care nu le mai simți din cauza durerii. Câteva zile încerci să-ți tratezi rănile care încă mai dor. După o vreme începi să mergi  și pe propriile picioare, care surprinzător sunt la fel de puternice ca aripile. Timpul trece și realizezi ca nu mai visezi la ce îți dorești, ci analizezi situația în care te afli și încerci să găsești soluții pentru a recupera ce ai avut odată! Nu mai suporți să-ți plângi de milă, deoarece nimeni nu crede ce simți tu!

Sunt atâtea persoane care se joacă cu sănătatea noastră mintală, că uneori ne întrebăm care dintre noi este mai bolnav. Recurgi la tăcere și la singurătate și încerci să descurci lanțurile, ca sa știi pe care trebuie să-l distrugi... o cale lungă, dar care te maturizează atât de tare, încât uiți ce vârstă ai și simți ca ai mai multă putere și autoritate. 

În final apar zorii zilei și îți dai seama că bezna se risipește și acum e momentul să-ți întinzi aripile și să-ți iei zborul.

Soarele e atât de tandru cu rănile tale, încât ai impresia că Dumnezeu te iubește atât de mult, fiindcă aduce oameni care să-ți vindece rănile. Iubești și ai grijă de ceea ce ai acum, fără să treci prin zidul intimității; dai cât e dispus să primească cel de lângă tine, asculți așa cum te-a ascultat și pe tine, respecți și comunici.

Vezi viata cu alți ochi .

Sfîrșit de vară

A venit timpul să-mi iau rămas-bun de la vară și tot ceea ce însemnă ea!
Îmi iau adio de la apus și marea de culori care împânzea cerul seara.
Îmi iau rămas-bun de păsări, uneori îmi ridic privirea spre cer și văd stolurile de berze, rândunici care se pierd în zare. Îmi iau adio de la concertele din timpul nopții, când greierii își scoteau instrumentele la înaintare.
îmi iau rămas-bun de la căldura soarelui care te topea indiferent de ora în care te întâlneai cu el. Cu timpul razele lui își vor mai pierde din putere.
Îmi iau adio de la cerul înstelat.
Îmi iau rămas-bun de la vara și  de la vacanță!
NU regret nimic, pentru că totul va rămâne bine păstrat într-un loc unde nimeni nu va ajunge și nu va putea să-mi ia aceste plăceri.
Timpul trece și pentru a merge mai departe el te obligă să renunți la tot ceea ce ai avut. Nu ne putem împotrivi lui, pentru că suntem oameni, greșim sau poate nu, dar dorim cu disperare să trăim prezentul, trecutul să fie uitat, iar viitorul să ne rezerve ceea ce ne dorim. 
Din nefericire suntem atrași spre nou, încât lucrurile minunate și simple ne par banale, dar uitam câte plăcere ne făcea când eram în miezul lor!

Minți murdare

Pe zi ce trece, cresc și observ că suntem atât de falși, nu suntem oameni, purtăm măști.
Privesc în jur și observ că mințile noastre sunt întunecate de răutate, invidie și de asemenea și de mici catalizatori cum ar fi alcoolul, droguri, neomenie.
Suntem bolnavi, avem niște minți murdare, le-am pătat cu egoismul nostru. Este mai important ca ego-ul tău să crească decât să uiți de lume și să arăți cum toate calitățile tale înfloresc și dau rod bun. 
Toată lumea își dorește să fie cool și să aibă tot ce-și dorește. De ce ne credem atât de vrednici, încât să cerem, fără a pierde ceva în schimb? De ce nu vrem să ne schimbăm? De ce preferăm să plecăm capul, ca după o secundă să ne purtam ca și cum nimic nu s-a întâmplat? De ce trebuie să uitam de sentimente?
Acum știu că tot ce e frumos trece repede.

Ce înseamnă să fii singur?

Cuvântul singurătate în mintea noastră redă faptul că trăiești izolat, dar sinceră să fiu nu cred că numai la asta se rezumă.
De-a lungul timpului am analizat comportamentele oamenilor și mi-am dat seama că singurătatea se propagă în mai multe categorii.
Într-una dintre zile stăteam în parc, pe o bancă la umbră și într-un moment un bătrânel s-a așezat pe aceeași bancă cu mine. Am admirat forma în care arăta, dar am citit în ochii lui tristețe, stare de angoasă și poate regrete. Acest bătrânel se uită mereu la ceas, m-am gândit că așteaptă pe cineva, dar de fapt aștepta ca cineva să vina la el și să-i alunge singurătatea, nu e așa de interesant când îți petreci ziua doar tu și umbra ta.
Marile anturaje... probabil pentru ei singurătatea e atunci când trebuie să-și ia rămas-bun unul de la celalalt și să-și urmeze cursul vieții.
Unul dintre noi consideră ca singurătatea este atunci când te plictisești și nu ai destule atuu-uri pentru a te integra. Lista poate continua pentru că cu toții simțim un fel de singurătate, dar eu tind să cred că e altceva.
Nu poți fi singur doar dacă asta îți dorești. Nu contează câți ani, cum arăți, poți să te bucuri oricând de orice crezi că îți alungă singurătatea, ideea e că trebuie să îți dorești asta, pentru că nimeni nu te va întreba ce simți tu. Nu pentru că suntem egoiști, sperăm că timpul rezolvă, dar un mic impuls nu strică niciodată nimănui.

Dincolo de...

I remember the time

The time that we had 
I remember the things that used to make U mad
& I wish I could turn back the time 
Can I wish I wouldn't cry every night

 În momentele dificile ai nevoie de spațiu și liniște. Când eu am momente  de  acestea prefer să fiu acoperită de întuneric și să plâng până când somnul mă învăluie, iar mintea deschide o ușă ce scrie "Vise". A doua zi, când deschid ochii, privesc în jur și sincera să fiu mă simt mult mai bine decât dacă aș fi vorbit cu cineva. Nimeni nu mă va înțelege pentru că mereu am regretat foarte mult, încât am nevoie de propria iertare, ca apoi să le ofer și celor din jur.
Uneori mă pot gândi la fiecare moment și ca să pot să-mi dau seama unde am greșit și ce m-a rănit cu adevărat. După ce reușesc  să-mi pun în ordine gândurile am tendința de a mă îndepărta de lume și îmi conturez proprie lume. Sunt fericită? Cred că da, simt o stare de bine care crește din ce în ce mai mult când sunt în lumea mea, pentru că pot gândi și rezolva lucrurile în maniera mea fără să fiu influențată.
Cu toții am învățat de-a lungul vieții că oamenii vin, dar mai și pleacă, probabil asta o facem cu toții fără să ne dăm seama. Uneori am impresia că e mai bine  ca uneori trebuie să ne despărțim și de persoanele pe care le iubim atât de mult, dar uneori relațiile dintre oameni ajung într-un punct zero în care e mai bine să se îndepărteze decât să-și poarte ranchiună, sunt mai prețioase momentele din trecut!
Cred că iubirea se găsește în fiecare gest, zâmbet, privire, ș. a. m. d., important e să credem cu adevărat în ea și să ne facem timp pentru a o ajuta să crească. Nu trebuie sa fim atrași de misterele ei, ci să fim atrași de frumusețea iubirii, sub orice formă.

Cine sunt, fără povestea mea?

Ma gândesc  la trecut, mă gândesc cât de repede a trecut timpul și realizez că așa cu timpul s-au vindecat și rănile, au rămas ca niște zgârieturi, nu dor, poate doar atunci când îmi aduc aminte de ele.

Mă gândesc la familia mea și în același timp în minte se face o legătură între copilăria mea cu cărțile scriitorului roman, Marin Preda. Îmi amintesc cum stăteam cu cărțile dumnealui în brațe și citeam  fiecare cuvânt. Cel mai mult mi-au plăcut "Viața ca o pradă" și "Moromeții". Nu știu cum, dar când am citit aceste cărți m-am regăsit și eu printre provocările pe care naratorul-personaj le-a trecut.

Ficțiunea se naște din realitate, vedem tot ceea ce se petrece în jurul nostru, iar apoi luăm o bucată de hârtie și condei, redăm ceea ce vrem să transmitem sau simțim.

Nu toți  avem condei, nu toți suntem apreciați pentru talentul nostru, poate că niciunul dintre noi nu are talent, poate că pe cititori îi interesează mai mult modul cum te exprimi, cu cât ei simt că ești liber în explicații, ești mai apreciat. Înțeleg că fiecare persoană  are gusturi diferite și gândim diferit unii față de alții, cred că asta ne face mai speciali.

Timpul înaintează în ritmul său, iar mie nu-mi rămâne decât să mă gândesc la bătrânețe, când voi sta în scaunul-balansoar  seara târziu și voi privi cerul înstelat cu aceeași patima ca atunci când eram doar o puștoaică. Vreau să fac zilnic dulciuri, ca apoi să le împart copiilor de pretutindeni, și mă voi îndrăgosti de zâmbetul fiecărui copil. Probabil voi fi o bunică cu foarte, foarte mulți nepoți!

Uneori mă gândesc ce se va întâmpla atunci când toate acestea vor trece și ele...

Prietenul sufletelor

În fiecare seara port o discuţie filozofică cu conştiinţa mea. Fiecare zi pentru mine se transformă seara într-o discuţie din care  învăţ să analizez, să despic firul în patru, să trag concluzii și de asemenea învăţ să cred în vise și minuni.

Vreau să văd că reuşesc să-mi îndeplinesc dorinţele, nu dintr-un capriciu, eu cred că visele au un rol mai important și mai ştiu că pun în valoare ambiţia, inspiraţia, caracterul, perseverența.

"Viaţa este o curva cu moravuri lăsate deoparte"

Acest citat simbolizează multe lucruri când îl citeşti, pentru că mintea îţi redă anumite întâmplări care se aplică prin acest citat. De multe ori mă gândesc la acest lucru, atunci când sunt dezgustată de comportamentul oamenilor și observ că adulţii se comportă ca și cum nimic nu ar mai exista în jurul lor când ispita le face cu ochiul. Copii... mereu învăț de la ei cât de important e să spui adevărul și să fii un model. Pentru ei este important să fi ascultat, să-i spui adevărul gol-goluţ, ca apoi să-ți dai seama că aceștia te privesc ca pe un model. Eu nu vreau să fiu modelul lor, vreau să fiu prietena lor... de fapt prietena lor cea mai bună!

Visul meu măreţ e să fiu prietena tuturor, îmi place să vorbesc; îmi place când persoana de lângă mine mă ia în braţe, iar apoi îmi zâmbește; îmi place când  mă alintă, folosind diferite apelative provenind de la numele meu. Îmi place la nebunie chipul lor când îmi povestesc ce au pe suflet, îi văd fericiţi că sunt acolo lângă ei și îi ascult, iar eu sunt atât de mulțumită, încât nu aș da nimic pe prietenia lor!

Când îi ascult pe ei, îmi dau seama că în fiecare zi învăţ ceva nou de la ei și când nu sunt cu ei, prieteni mei, îmi este atât de dor, încât aș vrea să-i am pe toți lângă mine zi de zi.

Închide ușa!

          

Sunt momente în viata când visele devin alb negru, liniștea sufletească nu mai există. Numai gânduri negre!
Te așezi în genunchi și începi să plângi, ți-e dor de visele tale, de liniștea sufletului. Lacrimile sunt atât de calzi, ochii sunt roșii de la plâns... dar vine un moment în care reușești să-ți ștergi lacrimile, te ridici și închizi ușa!
Da, decizi să închizi ușa lacrimilor care au curs ca un izvor atâtea nopți, zile...
Închizi ușa celor care te-au adus în starea în care erai!
Închizi ușa suferinței și tuturor sentimentelor  pe care nu vrei să le mai simți vreodată.
Închizi ușa trecutului.
Închizi ușa pentru că acum te-ai maturizat, ai forța necesară ca să o faci !
Când închizi ușa simți că ești o altă persoană, trecutul îți va aminti de o persoană  care a avut încredere oarbă în orice, care a sperat până în ultima clipa, când îi s-au frânt aripile. Nu trebuie să plângi după acele aripi, pentru că vor apărea altele câte te vor plasa la înălțimi mult mai mari. Poți să zbori printre nori, să ajuți pe cei care se prăbușesc la sol.
Ai ales să închizi ușa, ți-ai salvat viața! Ai cunoscut suferința, lacrimile, gândurile negre... dar acestea au dispărut în momentul în care ai decis că nu mai  poți sta acolo să plângi, ai cunoscut și fericirea și tristețea... ești matur și ai transformat suferința într-un caracter puternic care nu va mai fi nevoit să închidă ușa, pentru că într-o zi o vei deschide și vei înfrunta ceea ce se află dincolo de ea!

Viața

 "Viața este o curvă cu moravuri lăsate deoparte." – Arthur Rimbaud 

AER

Singurul lucru pe care îl au toți oamenii în comun  este aerul pe care îl respirăm! Nimic mai mult...

NU mai există sentimente, încredere, sinceritate, loialitate ș.a.m.d.

Mereu avem "impresia" că avem tot ceea ce  ne dorim, dar după câteva clipe rămâne  doar o impresie, o amintire dulce sau amară...

Sentimentele sunt ca fluturii, trăiesc doar o zi, iar apoi mor! Încerc să găsesc o explicație și mintea îmi spune  că mereu ne grăbim să trăim într-o fracțiune ce nu am făcut până atunci!

Cred că asta ne aduce împlinire, dar graba... niciodată nu m-am gândit  că grăbim lucrurile... uneori ai impresia că așa trebuie să se desfășoare lucrurile, viața...

Nu cred că este numai graba, sunt mai multi factori  care te influențează, în proporții diferite.

Pentru mine totul va rămâne un mister! De aceea prefer să iau din toate câte o linguriță, ce este prea mult strică și produce greață și nu întotdeauna ai o lămâie... Pe lângă asta mai provoacă și disconfort și stări psihice negative: supărare, furie și multă energie negativă.

Capcana

Îmi ajunge o singură privire că să văd adevărul, care întotdeauna doare! Doare pentru că așa vrem noi!

Mereu cunoaștem măștile persoanelor de care ne atașăm, când legăm relații mai lungi descoperim că masca se distruge cu timpul, iar acest lucru produce  furie, durere, ignoranță și uneori singurătate.

Uneori mă gândesc la stelele de mare și la valurile care le răpesc spre adâncurile întunecate! Apoi ele se transformă în scoici și când pui o scoica la ureche auzi valurile marii, de fapt  auzi întreaga călătorie! Așa se întâmplă și cu măștile noastre sunt frumoase ca  stelele de mare până când masca se distruge și mai rămâne scoica care îți șoptește despre prietenia ta!

Sweet love

 

Au trecut doi ani de când ne-am înstrăinat... tu ești acolo, iar eu aici!

Plecarea ta m-a distrus atât de tare, încât nu știam ce  vroiam să fac, un lucru sigur e că vroiam să mă răzbun, vroiam să cunosc tot trecutul tău, am pus atâtea întrebări la care am primit puține  răspunsuri. Mi-am dat seama că comportamentul oamenilor nu se schimba odată cu noaptea, așa că am început  să le analizez și să despic firul în patru... în zadar, pentru că nimic nu va mai fi ca înainte! Și știu  că m-am hrănit cu ură, pentru că te iubesc  cu adevărat și nu vreau ca suferința noastră să treacă neobservată!

Vreau să sufere și ei, măcar o secundă, pentru că știu că cei doi ani care s-au scurs e doar începutul!

Tu ai fost persoana în care am avut încredere, mi-aș fi pus sufletul pe tavă și nu m-ar fi durut orice ai fi făcut din el.  Plecarea ta m-a înstrăinat de tot, vroiam să stau cât mai retrasă, vroiam să accept golul, singurătatea, nu pot și numai am încredere în nimeni, dar în tine am avut din clipa din care te-am văzut!

Aș vrea să-ți spun atâtea lucruri, dar toate se opresc și tac... Știu că a apărut durerea  și ea mi-a lăsat această obsesie, care a făcut din viața mea  atâtea reguli și mă întreb cine le va mai suporta?

SOLO!

Pretty little girl

Trăim zi cu zi și luăm parte cu toții la rolul femeii în societate, dar cel mai important pentru noi în fața celor de sex masculin.

Noi suntem doar cele care putem face treburile casnice, ne ocupăm de îngrijirea și creșterea copiilor și eventual putem avea un serviciu, dacă avem nevoie și timp. Cunosc foarte puține soții-mame care au un hobby pe lângă un serviciu. Ele se implică doar în activitățile care le solicită familia. Nu cunosc nicio soție-mamă care să se plângă că nu mai are energie ca să răspundă la nevoile familiei ei, pentru o femeie familia este templul vieții.

Nu asta vreau să pun acum în evidență, vreau să spun că o femeie este mai puternică decât orice ființă de pe pământ, pentru că nimeni nu și-ar dori să aibă durerile pe care o femeie le are la o naștere, și cu toate acestea este dispusă să uite de această durere transformând-o ca pe o binecuvântare, a adus pe lume un copil, al ei...

Tinerețea unei femei aduce cu ea și multă suferință, pentru că trebuie să lupte pentru un renume, un viitor soț care să o iubească și să o respecte, doar pentru ce e ea! Bărbații nu sunt dispuși să se bucure de prezent, ei doresc să cunoască trecutul, iar atunci când acesta nu corespunde cu ceea ce își doresc, viitorul se destramă pentru femeia lui.

De-a lungul istoriei  bărbații au scris romane, cărți, muzică, poezii, având diferite muze. Aceasta inspirație a dus la formarea unei culturi. Bărbații nu pot trăi singuri și nu au curajul să recunoască acest lucru. Este simplu să afirmi că ai nevoie e anumite plăceri sau că respecți pomul vieții. Ei acceptă femeia pentru că au nevoie de afecțiune, căldură atât trupească cât și sufletească, o apropriere, un univers.

Am întâlnit femei atât de puternice, încât nu mi-am dat seama ca atunci când le-am văzut zâmbind, ele de abia își ștergeau ultimele lacrimi; femei care încă mai acordă a doua șansă doar pentru că iubesc  viața; femei care sunt răbdătoare și își doresc să schimbe  mentalitatea bărbaților arătându-le că nu sunt jucăria lor, că au dreptul la respect, iubire, încredere și putere de a lua decizi!

Eu cred că mereu femeile și-au condus bărbații din umbra, și nu au dorit să știe acest lucru sau nu și-au dat seama, asta este important, pentru că au ascuns  acest lucru  au lăsat în minciună adevărul care a distrus multe femei ducându-le spre căi nu tocmai bune, dar cu toate acestea pot spune cu tărie că sunt femei care nu se plâng  de viața lor și au speranța ca  poate într-o zi au să cunoască ceea ce viața nu le-a rezervat până în acel moment și chiar dacă asta nu se va  întâmpla niciodată nu își vor plânge de milă doar pentru că sunt femei... noi știm un lucru: TREBUIE să LUPTĂM până la SFÂRȘIT!

 Îți dai seama că o femeie este fericită după zâmbetul care îl are atunci când  este  cu bărbatul ei. Zâmbetul femeii îți arată că aceasta este împlinită și fericită și numai asta o transformă într-o femeie frumoasă care radiază de fericire și iubire!

Lăsați-mă să visez!

                    

                Viața mi se pare atât de frumoasă atunci când mă plimb prin natură, când admir fluturii, când văd avioanele  care zbor și lasă  în urma lor aceea linie alba, uneori transparentă, semn că a străbătut  partea de cer de sub tine, când privesc ceasul și văd că este fix sunt atât de fericită... când văd că după ploaie apare curcubeul și mi-aș dori să alerg să văd de unde începe și unde se termină, dar realizez că alerg ce alerg și mai tare mă pierd, mi se pare că mă îndepărtez din ce în ce mai mult! Eh bine, așa e viața mea... viața la care am visat întotdeauna! Cu cât mă apropri mai mult cu cât simt că mă  îndepărtez de mine și realitate! Atât de ciudat !

Viața în adevăratul cuvânt pentru mine va rămâne doar un vis neîmplinit! Ori de câte ori îmi amintesc mă ia frigul, ochii se măresc din cauza spaimei și supărării! Nu plâng, nu simt nevoia, cred că viața mea nu depinde  numai de mine, mai este destinul care a fost pecetluit la naștere. Aș  vrea să-mi citesc destinul să văd cu adevărat întreaga mea viață, nu numai din frânturi și amintiri... am o memoria atât de slab dezvoltată!

Dacă nu pot să-mi citesc destinul vă rog să mă lăsați să visez! Doar atât vă rog să mă lăsați să visez în mini lumea mea! Măcar știu că e lumea mea!

Nu sunt o persoană atât de norocoasă, dar în viața mea există familia, adevărați prieteni, natura, dependența mea față de cărți și fluturi, Dumnezeu. Dependența mea mă ajută să îmi alcătuiesc mai ușor mini lumea mea! 

Din toate minunile lumii singura armă care mă impresionează sunt razele de soare, care decupează cerul și norii, iar atunci când privești cerul ți se pare o minunată priveliște! Uneori cred că așa se întâmplă și cu sufletele noastre, ies din corpul uman și se îndreaptă spre cer, de aceea razele de soare  decupează  cerul pentru a ale face loc lor, sufletelor!

E ciudat să vorbim despre lucrurile pe care nu le cunoaștem, dar nu cred că este greșit  dacă ne imaginăm sau căutam o explicație la ceea ce este, a fost și va fi !

C'est un S.O.S

                   

  



               Oamenii care văd viața într-o maniera diferită față de noi, împrăștie în lume ideile lor. Fie că e artist sau un om obișnuit!
Cântăreții compun melodii care au un mesaj puternic, poate atunci când o asculți de mai multe ori auzi dincolo de versuri! Scriitorii pun în cuvintele lor, viata lor, care uneori e așa de asemănătoare cu a noastră, și uneori avem impresia că ne arată  o alta cale! 
             Cred că toți ar trebui să trăiască după propriile reguli pentru că doar așa pot da randament și se bucură  cu adevărat de viață! Cu toate acestea continuăm să stăm cu capul în nisip? De ce? Ce ne ține pe loc? Din punctul meu de vedere, mereu a fost faptul că nu am fost susținută și încurajată la momentul potrivit, încât am acționat din impuls! Îmi amintesc de ziua când Ana mi-a lansat ideea de a avea un blog, sincer am avut nevoie de câteva zile, nu știu de ce, doar nu fac nimic rău că scriu rânduri rupte din inima și apoi le las aici! Toate nemulțumirile și temerile sunt aici, și nu mi-e rușine cu ele, dimpotrivă, uneori când citesc câte o postare îmi aduc aminte de aceea întâmplare și nu regret nimic! Îmi amintesc că mama mereu îmi spunea că după fiecare lacrimă înveți cu adevarat să zâmbești și faci pe cei din jurul tău să se îndrăgostească de zâmbetul tău! Nu știu dacă are dreptate, dar încerc să zâmbesc mai mult, dar nu prea îmi iese! Toate aspectele negative din viața mea îmi sugrumă fiecare energie și zâmbet... Mă simt așa de paralizată în fața ei... Sincer nu știu ce ar trebui să fac... Nu vreau să acționez iar și iar din impus, vreau să mă gândesc foarte bine la ce va urma după ce voi lua această decizie!
              Oamenii din jur mă percep diferit de ceea ce eu sunt cu adevărat pentru ei, toate faptele care le fac cu mare drag se întorc ca un bomerang care mă lovește atât de tare, încât rămân acolo și zac în tăcere, nu văd de ce le-aș explica dacă ei văd și percep ceea ce eu nu simt cu adevărat... Prefer să aștept până când o mână mă va ajuta să mă ridic, să-mi șteargă o lacrima și să înțeleagă cu adevărat ceea ce eu sunt, ce simt și toate favorurile le fac cu multă, multă  plăcere! Uneori mă simt un nimic și îmi pare rău că nu fac nimic ca să ajut! Nu vreau să fiu doar o persoană în societate, dar tu știi că sunt aici pentru tine când vrei să plângi pe un umăr; când vrei să-mi spui un secret, la mine e în siguranță perfectă! Voi fi aici când vrei să citești în ochii mei, voi fi acolo când vrei să plângi  și să strângi în brate pe cineva, voi fi aici când îmi vei spune că mă urăști, nu voi pleca doar dacă tu mă alungi, dar nu voi renunța definitiv la tine voi aștepta momentul în care îmi vei cere din nou umărul! Voi fi acolo când mă cauți cu privirea... Voi fi lângă tine moment cu moment! Niciodată nu te vei simți singur, chiar dacă atunci când închizi ochii eu îți voi zâmbi, în vis pot fi dacă tu mă vrei cu adevarat în el... Când privești cerul înstelat să știi că fiecare stea e a ta cadou de la mine! Eu voi privi, la rândul meu, cerul și îți voi trimite o stea căzătoare semn ca am ajuns în rai! Știu cât de important e să fiu cu tine, încât nu te voi dezamăgi niciodată!
                     PROMIT!