Îmi este atât de greu să cred că am pierdut. Eu plâng, iar tu îți etalezi zâmbetul.
Am înțeles că nu pot fi cea mai bună alegere mereu şi pentru oricine, dar mi-am dorit asta atât de mult şi am încercat de fiecare dată se dau tot ce e mai bun din mine. Şi am ajuns aici...
Aş vrea să ştiu unde am greşit ca să doară, încât să mi te scot din cap şi apoi să-mi pot trăi viața după bunul plac, fără să-mi pese de ce spun cei din jur, atâta cât eu mă simt bine.
De ar fi aşa de uşor, simt că e datoria mea să joc în continuare, până când timpul va decide. M-am hotărât să mă las târâtă în noroi, nu mă ating acele cuvinte, pentru că sunt sătulă de aceleaşi replici. De faptul că au fost numai speranțe moarte.
Din tot ceea ce am trăit, am rămas cu fantoma unui trecut, care atunci îl adoram şi îmi doream că fiecare clipă să fie o eternitate, dar acum când rănile sunt deschise clipa mi se pare o eternitate şi aş vrea să dau timpul înapoi să repar totul.
Ploaia îmi bate în geam şi intensifică starea de tristețe, pe care am capturat-o în mine şi desenez fețe fericite pe sticla geamului de la mansardă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu