Chiar credeam că tipul cu părul negru şi ochii căprui va fi eroul din viața mea, iubirea vieții mele. Dar m-am înşelat...
Sunt momente când aş vrea să îl văd, să-mi zâmbească cu acelaşi zâmbet inocent, să-mi rostească numele şi mult mai mult de atât, dar nu se poate. Speranța ucide, până şi durerea îți mai acordă o şansă.
Aş vrea să dau timpul înapoi şi să-l prind de mine. Eroul meu se transformă în broscoiul urât. Nu mai e acelaşi Făt-Frumos şi cu un cal alb, e el. Doar el.
Aş avea să-i spun, să-i reproşez atât de mult, dar mă pot limita doar la tăcere, el e cu altcineva, iar eu cu gândul la el. Ce triunghi jalnic!
Logic, cea penibilă sunt eu, simt ceva pentru cineva care nu dă nici doi bani pe mine, pe ce gândesc eu, cine ştie poate că nici numele nu mi-l mai ştie.
Nu sunt geloasă pe iubita lui, am înțeles de la bun început că eu şi el nu vom avea nimic din diverse motive şi din respect pentru mine, fiind femeie, ca şi ea, nu mi-ar plăcea să sufăr pentru greşelile lui din trecut, să ne afecteze relația.
Înțeleg că nici mie nu mi-ar plăcea această situație. E evident că el a ales din punctul lui de vedere.
Mă plimb prin mansardă şi îmi dau seama că ne cunoaştem de un an şi partea cea mai amuzantă e că atunci când vorbeam prin mesaje ne certam de fiecare dată, când ne stăteam față în față nu vorbeam mai deloc. Cred era mai fain să privim. De aceea e mai bine să privesc spre viitor.
Îți doresc tot ce mai bun şi nu îți doresc să ai aceeaşi experiență asemănătoare cu a mea, crede-mă e foarte ciudat. Numai bine!
P.S.: nu există eroi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu