De câte ori fug de iubire îmi amintesc de dezamăgirile mele, de multe temeri și cuvinte grele rostite în momentele nepotrivite.
Cu toate că sunt conștientă de aceste lucruri, reușesc totuși să acord o șansă clișeelor și astfel accentuiez dezamăgirea.
E ca un joc, știu că la final voi găsi ceea ce am primit de fiecare dată, dar tot aleg să mai colind prin labirint, cu gândul că sunt stăpână pe ceea ce simt și gândesc.
În acest moment am impresia că mai trăiesc încă o dată o iubire ratată, că am văzut doar partea bună și imaginația a fugit repede în viitor și a creat multe planuri și așteptări, iar ele brusc se prăbușesc atunci când el pleacă sau se îndepărtează. Oricât de greu este să-i spui că totul s-a terminat, reușești să uiți de dorul lui când te întorci în propria singurătate, unde tu ai libertate asupra propriilor decizii și planuri.
Sunt momente cânt te întrebi unde este iubirea când îți este dor de el sau când stai lângă telefon tot așteptând un apel sau un mesaj din partea lui?
Ce fel de iubire mai este și aia atunci când el își dorește să fie cu altcineva, când este cu tine numai pentru alinare, sau caută în tine ceea ce a pierdut?
Cât de bine știm de fapt că suntem îndrăgostiți, că iubim sau doar ne place de cineva, sau ținem unul la celălalt, sau devine o necesitate?
Suntem atât sinceri cu noi înșine ori ne pierdem în golurile lăsate de celelalte persoane?
De câte ori te-ai întrebat că iubești?
Când eram mică vedeam adesea cupluri care se țineau de mână și cum își mărturiseau sentimentele, însă în prezent acest lucru mi se pare un automatism verbal. Spui te iubesc, pentru că asta vrea să audă aceea persoană.
În sfârșit, ai spus te iubesc doar pentru că erai fericit și aveai o stare de bine și ai transpus această euforie într-un te iubesc sau ești convins că este totul adevărat?
De câte ori ne-am întrebat asta?
Recunosc niciodată, pentru că eu mereu am ales libertatea din fiecare relație, drept consecință nu spun prea des ceea ce simt și pun în balanță libertatea mea și intensitatea sentimentelor, mă întreb dacă merită sau nu.
În viața noastră trec mulți oameni, unii dintre ei rămân, alții pleacă. Nici iubirea nu poate lega pentru totdeauna două suflete, astfel că viața este mai sinceră decât suntem noi și ne oferă ceea ce merităm cu adevărat, indiferent de scopurile noastre, ca în final să ne dăm seama că în al douăsprezecelea ceas nu vom mai rămâne cu nimic, iar fiecare efort a fost doar ca să îți demonstrezi propriile atuu-uri. Acest ceas va fi momentul când te vei întreba pentru ce toate acestea dacă le pierzi mai devreme sau mai târziu, și realizezi că ai iubit atunci când ai simțit durerea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu