Astăzi stau în mansardă și plâng. Pur și simplu m-am săturat de ceea ce se întâmplă.
Oamenii s-au învățat doar să domine, îngropând de tot ceea ce ai tu mai bun. Sincer acum, numai persoanele dominat de prostie, incapabile de a-și îndeplini visele procedează astfel. Îi înțeleg, gelozia le întunecă mințile și recurg la manipulare, mai apoi la dominare, jucând un rol dublu: cel de înger în fața persoanei dominante și de demon, în viziunea lor. De aceea nu vă lăsați dominați de tot, nu acceptați să ajutați la construirea propriei închisori. Trebuie să înțeleagă că și noi trebuie să ne trăim visele, eșecurile și succesele. Și mai presus de toate libertatea pe care ți-o oferi.
Oamenii vin și pleacă! Vin cu mâinile în buzunar și pleacă la fel cum vin. Dar cu toate acestea îți pui sentimentele și viața pe tavă, crezând că a venit o minune în viața ta, în loc să te gândești la impolitețea persoanei care vine cu mâinile în buzunar și încă și le păstrează ascunse, acolo unde e cald. Tu de ce să nu răspunzi cu indiferență? Pentru că nu poți să rămâi un tablou pentru persoana aceea, pentru că tânjești la visul de a împărți totul?
Oamenii mint. Sinceritatea e tot mai rară, Până și minciunile se transformă în adevăr în mințile murdare. Dar tânjesc la iertare și la o viață fără remușcări.
Îmi șterg lacrimile, deoarece persoanele care sunt alături de mine necondiționat nu și-ar dori să știe că plâng pentru cei slabi. E suficient să ai câteva umere.
Ies să mă plimb. Merg prin pădure și simt cum răcoarea îmi înțeapă corpul. Obosită mă sprijin de trunchiul unui copac. Expir și inspir. Aerul e atât de rece, încât simt că plămânii sunt blocați. Această durere mă face iar să plâng. Nu știam că sunt atât de sensibilă... Mă ambiționez, o iau ușor, încerc să respir ușor, fără grabă, cu porții mici de aer. Îmi revin, durerea se diminuează repede și mă simt mult mai bine.
Îmi dau seama că la fel am procedat și cu persoanele care mi-au făcut rău, m-am panicat, m-am frământat și am plâns, în loc să-mi mențin echilibrul. Nu depind de nimeni, eu sunt cea care și-a ghidat viața și la fel ca până acum, am reușit și singură, numai că am avut nevoie de lumina din înăuntrul meu, care să-mi redea încrederea în mine.
Acum că am aprins scânteia simt că o plimbare pe lângă lac mi-ar prinde bine, lăsând această experiență ascunsă în trunchiurile copacilor și răcoarea pădurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu