Trăim zi cu zi și luăm parte cu toții la rolul femeii în societate, dar cel mai important pentru noi în fața celor de sex masculin.
Noi suntem doar cele care putem face treburile casnice, ne ocupăm de îngrijirea și creșterea copiilor și eventual putem avea un serviciu, dacă avem nevoie și timp. Cunosc foarte puține soții-mame care au un hobby pe lângă un serviciu. Ele se implică doar în activitățile care le solicită familia. Nu cunosc nicio soție-mamă care să se plângă că nu mai are energie ca să răspundă la nevoile familiei ei, pentru o femeie familia este templul vieții.
Nu asta vreau să pun acum în evidență, vreau să spun că o femeie este mai puternică decât orice ființă de pe pământ, pentru că nimeni nu și-ar dori să aibă durerile pe care o femeie le are la o naștere, și cu toate acestea este dispusă să uite de această durere transformând-o ca pe o binecuvântare, a adus pe lume un copil, al ei...
Tinerețea unei femei aduce cu ea și multă suferință, pentru că trebuie să lupte pentru un renume, un viitor soț care să o iubească și să o respecte, doar pentru ce e ea! Bărbații nu sunt dispuși să se bucure de prezent, ei doresc să cunoască trecutul, iar atunci când acesta nu corespunde cu ceea ce își doresc, viitorul se destramă pentru femeia lui.
De-a lungul istoriei bărbații au scris romane, cărți, muzică, poezii, având diferite muze. Aceasta inspirație a dus la formarea unei culturi. Bărbații nu pot trăi singuri și nu au curajul să recunoască acest lucru. Este simplu să afirmi că ai nevoie e anumite plăceri sau că respecți pomul vieții. Ei acceptă femeia pentru că au nevoie de afecțiune, căldură atât trupească cât și sufletească, o apropriere, un univers.
Am întâlnit femei atât de puternice, încât nu mi-am dat seama ca atunci când le-am văzut zâmbind, ele de abia își ștergeau ultimele lacrimi; femei care încă mai acordă a doua șansă doar pentru că iubesc viața; femei care sunt răbdătoare și își doresc să schimbe mentalitatea bărbaților arătându-le că nu sunt jucăria lor, că au dreptul la respect, iubire, încredere și putere de a lua decizi!
Eu cred că mereu femeile și-au condus bărbații din umbra, și nu au dorit să știe acest lucru sau nu și-au dat seama, asta este important, pentru că au ascuns acest lucru au lăsat în minciună adevărul care a distrus multe femei ducându-le spre căi nu tocmai bune, dar cu toate acestea pot spune cu tărie că sunt femei care nu se plâng de viața lor și au speranța ca poate într-o zi au să cunoască ceea ce viața nu le-a rezervat până în acel moment și chiar dacă asta nu se va întâmpla niciodată nu își vor plânge de milă doar pentru că sunt femei... noi știm un lucru: TREBUIE să LUPTĂM până la SFÂRȘIT!
Îți dai seama că o femeie este fericită după zâmbetul care îl are atunci când este cu bărbatul ei. Zâmbetul femeii îți arată că aceasta este împlinită și fericită și numai asta o transformă într-o femeie frumoasă care radiază de fericire și iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu