Cele mai multe postări dezvăluie doar supărarea, negativele vieții. Și regret asta, dar când sunt supărată spun lucrurilor pe nume. Am creat blogul din dorința ca ceilalți să citească. Când eram mică îmi publicam lucrările la revista școlii, apoi am observat ca lucrările mele plac mi-am dorit ca ele să apară în alte reviste pentru copii. Eu îmi cumpăram lunar "Cărticica draga mea", și pentru această revistă am trimis niște lucrări, dar nu au fost publicate. Când am crescut am descoperit că pot publica pe blog și apoi a apărut ideea de a scrie un roman.
Sincer nu mi-ar plăcea sa am o meserie pentru totdeauna, aș vrea să fiu în fiecare zi altceva. Când eram mică îmi doream să mă fac profesoară, apoi pilot, să zbor printre nori, avocat, polițist (fără gogoși), dar cea mai încântătoare meserie este aceea de a lucra pentru FBI.
Când stau și mă gândesc la mine, mai exact la atuu-rile mele, am impresia că scrisul e cea mai mare comoară a oricăruia și toți suntem talentați, pentru că fiecare are un tip de "scris.
- "Nu mă interesează câtuși de puțin să fiu un scriitor faimos... Aș vrea doar să fiu un ins care a contribuit la perpetuarea enorm de dificilului meșteșug de a scris ..." (John Fowles)
joi, 26 decembrie 2013
21:20
Prima dată când nu pot citi, din cauza supărării. Stau cu căștile în urechi și îmi mușc buza, nasul îmi curge și mă abțin să nu plâng.
Vreau să fiu de partea binelui și să apăr oamenii care au suferit cu adevărat și s-au săturat de plâns... În secolul XXI femeia nu mai reprezintă nimic, dar Doamne aș vrea să Te întreb: "De ce ai făcut-o din coasta lui Adam ca să fie călcată în picioare? " Și eu sunt "o femeie în viitor" și nu vreau să sufăr, să plâng, să fiu umilită și bătută pentru orgoliul sau beția masculului. Perfecțiunea nu am întâlnit-o nicăieri, dar nu-și dorește nimeni să o dobândească pentru că... suntem oameni... o scuză penibilă.
Puține doamne s-au iubit pe sine... vreau și eu să fiu egoistă, în raport cu lumea și nu reprezint nimic pentru ei. Nu vreau să cunosc prețul succesului pe baza altuia. Dacă nu visezi nu ești om, visele îți dau viață, te ambiționează și te fac să zbori până la cer și înapoi.
Din nefericire nimeni nu-mi împărtășește aceleași sinceritate, colaborez cu sentimente și primesc superficialitate. Câteodată aș vrea să scuip viața ochi! Când sunt tristă închid ochii și văd zâmbetul mamei și apoi plâng pentru că nu e lângă mine. Prețuiesc orice cuvânt care mi-l amintesc de la ea. Aș vrea să zbor până la ea, nu pot, în schimb urc o scara din lacrimi până la ea, la fotografia ei. Până și fotografia îmi spune: "Fii tare! " Nu mai îndrăznesc să mă mai uit la nicio fotografie... am izbucnit în plâns și mi-am dat seama că nu sunt așa de puternică ca mama... mama mea!
SOLO
Vreau să fiu de partea binelui și să apăr oamenii care au suferit cu adevărat și s-au săturat de plâns... În secolul XXI femeia nu mai reprezintă nimic, dar Doamne aș vrea să Te întreb: "De ce ai făcut-o din coasta lui Adam ca să fie călcată în picioare? " Și eu sunt "o femeie în viitor" și nu vreau să sufăr, să plâng, să fiu umilită și bătută pentru orgoliul sau beția masculului. Perfecțiunea nu am întâlnit-o nicăieri, dar nu-și dorește nimeni să o dobândească pentru că... suntem oameni... o scuză penibilă.
Puține doamne s-au iubit pe sine... vreau și eu să fiu egoistă, în raport cu lumea și nu reprezint nimic pentru ei. Nu vreau să cunosc prețul succesului pe baza altuia. Dacă nu visezi nu ești om, visele îți dau viață, te ambiționează și te fac să zbori până la cer și înapoi.
Din nefericire nimeni nu-mi împărtășește aceleași sinceritate, colaborez cu sentimente și primesc superficialitate. Câteodată aș vrea să scuip viața ochi! Când sunt tristă închid ochii și văd zâmbetul mamei și apoi plâng pentru că nu e lângă mine. Prețuiesc orice cuvânt care mi-l amintesc de la ea. Aș vrea să zbor până la ea, nu pot, în schimb urc o scara din lacrimi până la ea, la fotografia ei. Până și fotografia îmi spune: "Fii tare! " Nu mai îndrăznesc să mă mai uit la nicio fotografie... am izbucnit în plâns și mi-am dat seama că nu sunt așa de puternică ca mama... mama mea!
SOLO
miercuri, 25 decembrie 2013
De Crăciun să fim mai buni!
Cu colinde de Crăciun, vă doresc un an mai bun și cu dragoste creștină, să primiți în dar lumina, zurgălăi de flori de gheață, mult noroc în viata!
CRĂCIUN FERICIT!
CRĂCIUN FERICIT!
sâmbătă, 14 decembrie 2013
Din viața concertelor
Joi la sala Ion Petrovici a fost un spectacol de muzică, poezie și umor cât cuprinde. Spectacolul "Cântec de Tecuci cu vorbe de... Humor" a adus în sala mulți fani ai muzicii folk, printre fani s-a numărat și un băiețel de 3 luni.
Spectacolul mi-a plăcut foarte mult pentru că transmitea publicului aceea stare pozitivă care ne place tuturor. De asemenea mai putem admira faptul că spectacolul a fost live mai ales ca în zilele de azi puțini artiști, cântăreți cântă live în timpul concertelor. Pamfletele scrise de Sorin Poclitaru au adus "humorul" prin cuvintele care moralizau defectele oamenilor.
Când va fi următorul spectacol?
Spectacolul mi-a plăcut foarte mult pentru că transmitea publicului aceea stare pozitivă care ne place tuturor. De asemenea mai putem admira faptul că spectacolul a fost live mai ales ca în zilele de azi puțini artiști, cântăreți cântă live în timpul concertelor. Pamfletele scrise de Sorin Poclitaru au adus "humorul" prin cuvintele care moralizau defectele oamenilor.
Când va fi următorul spectacol?
vineri, 6 decembrie 2013
Candidați la fericire
Lumea ficțională nu este reală, dar se inspiră din realitate, lumea noastră. De curând am auzit o poveste, care m-a impresionat:
"Era un om curajos și lucid care săturat să trăiască printre semenii lui și răutatea acestora într-o zi a mers în pădure în încercarea de a-și găsi un loc ideal în care razele soarelui să pătrundă printre frunzele copacilor; răul să-l anunțe de orice furtună. După doi ani de zile căsuța a fost gata. Omul și-a adus cu el biblioteca lui de suflet, cafea și fotografii. Era fericit, pentru că nimeni nu putea să-i spună nimic, cu toate că unii dintre noi spun că trăia în singurătate, El nu se simțea singur. Singurătatea o simți când ești cu semenii tăi și nu le poți spune nimic, nu ești fericit cu ei, pentru că nu te vor lăsa să fii tu.
Originalitatea unui om se poate citi prin ochii lui, unele cuvinte ni se par fără rost, dar fără să ne dăm seama acele cuvinte au cel mai mare impact asupra noastră. "
"Frumoși sau urâți, proști sau deștepți, norocoși sau ghinioniști, între două certitudini -nașterea și moartea- suntem în stare să renunțam la multe idei și la o droaie de idealuri: dar, pitită undeva în suflet, păstrăm nebiruita aspirația spre fericire. Oricum, cu toții ne considerăm niște candidați, posibili aleși la un ecran al destinului. Sperând... Speranțele ni se vând cu tona, iar noi abia așteptăm să fim mințiți. Ne mințim la rându-ne cât ne țin puterile, trăgând nădejde că măcar o data, una singură, fericirea are să-și arunce ochii asupra noastră. Deși ea nu prea are obiceiul astă, noi, condamnații la viață, cutreierând prin lume într-o doară, o tot pândim. Ne automințim. E poate cea mai frumoasă închipuire plăsmuită de mintea noastră o umbra proprie la care ne adăpostim când în moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul nostru între doua certitudini. "
AM cules scrisorI de dragoste
"Prima oară... eram pe hol, mergeam și cu o privire m-ai transformat în ce sunt acum! Nici nu știu ce m-a atras mai mult la tine, să fi fost ochii tăi verzi, să fi fost zâmbetul tău dulce, nu mai contează. Tot ce știu este că îmi placi, și nu visez la prea multe decât să mă cunoști...
Din aceea frumoasă zi de mai, o luna magică în care amândoi ne-am născut am încercat să aflu cât mai multe despre tine. Cu timpul ai devenit o obsesie pentru mine. Chiar dacă nu ți-am arătat-o, eu te-am urmărit mereu, cu tot cu gesturile tale, tot ce ține de tine. Te-am examinat cum n-a făcut-o nimeni, nici chiar Ea.
Am fost ca o umbră sau poate că încă mai sunt, și țin mult la tine. Chiar nu aș vrea să te pierd și poate din acest motiv n-aș vrea sa afli de existența mea și de ceea ce simt pentru tine. Îmi este frică, cu toate că uneori mi-aș dori să știi... Orice s-ar întâmpla vei rămâne undeva în sufletul meu toată viața. Nici dacă vreau nu pot uita numele tău. "
Din aceea frumoasă zi de mai, o luna magică în care amândoi ne-am născut am încercat să aflu cât mai multe despre tine. Cu timpul ai devenit o obsesie pentru mine. Chiar dacă nu ți-am arătat-o, eu te-am urmărit mereu, cu tot cu gesturile tale, tot ce ține de tine. Te-am examinat cum n-a făcut-o nimeni, nici chiar Ea.
Am fost ca o umbră sau poate că încă mai sunt, și țin mult la tine. Chiar nu aș vrea să te pierd și poate din acest motiv n-aș vrea sa afli de existența mea și de ceea ce simt pentru tine. Îmi este frică, cu toate că uneori mi-aș dori să știi... Orice s-ar întâmpla vei rămâne undeva în sufletul meu toată viața. Nici dacă vreau nu pot uita numele tău. "
vineri, 29 noiembrie 2013
...ultima poezie de toamnă...
"Cad frunzele ,cad de departe ,parca
s-ar vestezi in ceruri gradini
indepartate
cu gesturi de negare cad mereu
Si cade-n nopti pamantul greu
de langa stele in singuratate
Noi toti cadem .Mana pe colo cade.
Si altele ,si toate,rand pe rand.
Dar este Unul care tine-n mana
caderea asta nesfarsita de bland."
duminică, 24 noiembrie 2013
Cu nimeni nu e bine să fii sincer cum ești cu tine însuți
Un moralist zice să-ți tratezi prietenul de azi ca și când mâine ți-ar deveni prieten, ceea ce nu este conform cu principiile morale ci ale unei bune politici. O fi bine, dar nu e conform firii mele. Decât să spun ce nu cred mai bine tac. Uit totdeauna că există, în mare, trei feluri de-a minți: minciuna-minciuna, adică falsificarea adevărului; omisiunea unei parți a adevărului; și statistica.
Hazardul are un rol incontestabil în viata omului. N-avem posibilitatea să ne combinăm cu toți oamenii din lume: ca-n matematica <<elementul m luat de n ori >>. Nu poate există armonie, pot apărea dezechilibre; <<conviețuirea>>, poate continua din rutină: <<Unde să mă mai duc acum? E prea târziu. O să meargă și de-acum încolo, tărâș-grăpiș, cum a mers și până acum>>. Și timpul trece și rezolvă această relație precară: în profesie -vine pensia; iubire -vine moartea și ia unul din parteneri.
Păcatul meu e că nu vreau și nici n-am vrut să învăț nimic de la nimeni. Nu m-am exprimat bine: de învățat vreau să învăț de toate de la toți, dar nu vreau să fiu învățată.
Am atâtea planuri încât închid ochii, sufăr și când ajung să fiu fericită nu plâng de fericire pentru că am plâns prea mult de atâtea probleme, amărăciuni ale vieții.
Dar să terminam cu filozofiile și vreau să vă mărturisesc cititorilor mei că toamna s-a sfârșit și regret așa de mult! Singura mângâiere care poate să-mi mai aducă toamna sunt poeziile!
Suntem dominați !
E foarte curios câtă milă inspiră defectele fizice și cât dispreț cele psihice. Toată lumea zice "săracul de el-e orb " și nimeni nu zice "săracul de el- e avar, e ipocrit, e intrigant ", când astea sunt boli de pe urma cărora suferi la fel de mult ca și de pe urma celor fizice. Un defect fizic îți dezechilibrează corpul și dezechilibrul asta se răsfrânge asupra sufletului. Efectele lui sunt deci împărțite. Gândește-te că defectele psihice zac nu numai în suflet. Îți dai seama ce infern trebuie să fie într-un suflet orb, sau amândouă la un loc, sau câte vrei? Toate defectele psihice au la origine un complex de inferioritate. Cine e sigur de sine nu e nici invidios, nici arivist. "La om totul trebuie să fie frumos, de la haine până la suflet. "
Un echilibru dat de frumusețea exterioară și de cea interioară.
Mi-au plăcut totdeauna oamenii frumoși, pentru că măcar sub aspectul fizic ai garanția că sunt scutit de complexe...
duminică, 17 noiembrie 2013
coșmar
Mi-am dat seama că cea mai importantă comoară a părinților sunt copii. Ei reprezintă o oglindă a muncii lor. Și ca orice copil îmi doresc ca fiecare lucru pe care îl fac să fie un motiv care să îmi facă familia mândră de mine!
Nu mă interesează ce spune lumea despre mine atâta timp cât eu mă simt bine în pielea mea, sunt fericită și vreau mai mult de la mine! Cum se spune oamenii inteligenți vorbesc despre lucruri importate, cei mediocri despre starea vremii, iar cei cu o capacitate scăzută bârfesc oamenii...
Azi noapte am avut vis ciudat, dar în același timp frumos: am fost accidentată de o mașină, m-am lovit destul de tare la cap încât aveam nevoie de o operație destul de scumpă în alta țară. Între timp am beneficiat de o operație la noi în țară care m-a făcut să mă simt mai bine, să realizez ce s-a întâmplat cu mine. La spital era pe bancă o doamnă, am văzut-o de la fereastră și am vrut să merg la ea, era prea tristă și îmi doream să vorbesc cu ea! M-am furișat în gradină și m-am așezat pe bancă lângă ea când m-a văzut a început să plângă. Ea suferea pentru băiatul ei care era bolnav și nu putea fi vindecat.
A doua zi m-a cautat să-mi spună că fiul ei a murit... mă simțeam așa de prost încât nu știam ce să-i spun ca să o înveselesc! Am fost transportată la acel spital din străinătate, după operație doamna a venit la mine în salon cu un buchet de flori era fericită ca operația s-a terminat cu bine. Ea a început să mă îndrăgească pentru că am încercat să o fac să mai uite de suferința ei, măcar cât își petrecea timpul cu mine...
M-am gândit toată ziua la visul meu și la semnificația lui și nimic...
Nu mă interesează ce spune lumea despre mine atâta timp cât eu mă simt bine în pielea mea, sunt fericită și vreau mai mult de la mine! Cum se spune oamenii inteligenți vorbesc despre lucruri importate, cei mediocri despre starea vremii, iar cei cu o capacitate scăzută bârfesc oamenii...
Azi noapte am avut vis ciudat, dar în același timp frumos: am fost accidentată de o mașină, m-am lovit destul de tare la cap încât aveam nevoie de o operație destul de scumpă în alta țară. Între timp am beneficiat de o operație la noi în țară care m-a făcut să mă simt mai bine, să realizez ce s-a întâmplat cu mine. La spital era pe bancă o doamnă, am văzut-o de la fereastră și am vrut să merg la ea, era prea tristă și îmi doream să vorbesc cu ea! M-am furișat în gradină și m-am așezat pe bancă lângă ea când m-a văzut a început să plângă. Ea suferea pentru băiatul ei care era bolnav și nu putea fi vindecat.
A doua zi m-a cautat să-mi spună că fiul ei a murit... mă simțeam așa de prost încât nu știam ce să-i spun ca să o înveselesc! Am fost transportată la acel spital din străinătate, după operație doamna a venit la mine în salon cu un buchet de flori era fericită ca operația s-a terminat cu bine. Ea a început să mă îndrăgească pentru că am încercat să o fac să mai uite de suferința ei, măcar cât își petrecea timpul cu mine...
M-am gândit toată ziua la visul meu și la semnificația lui și nimic...
sâmbătă, 9 noiembrie 2013
Week-end!
Week-end-ul acesta
a început cu o dimineață răcoroasă, dar cu o carte care m-a impresionat, dar aș
vrea să o mai recitesc când acumulez mai multă experiență în ale iubirii...
Citesc din nou romanul "Ion" pentru orele de română! Îmi place
romanul, pentru că e clasic aș putea spune și reprezintă realitatea lumii în
special de la țară, care încă mai trăiesc pe baza acestor mentalități...
Ca lectura suplimentară "Spitalul
Municipal" de Barbara Harrison primele pagini m-au captat în lumea
cărții, dar deja sunt curioasă să văd /citesc care va fi sfârșitul cărții!
vineri, 8 noiembrie 2013
Azi a fost ziua mea !
Azi, 8 noiembrie a fost ziua mea... doar a mea... Mă numesc Mihaela și am avut parte de aniversare dublă! Cântecul "La mulți ani ! " din partea familiei și a colegilor m-a bine dispus. Mesajele de pe facebook m-au făcut foarte fericita... ce s-ar face lumea fără mine... acum glumesc, dar m-am simțit bine de faptul că nu au uitat, contează mult pentru mine!
Am îmbătrânit,
dar nu regret... trecerea este frumoasă când privești și în urmă... Nu toată
lumea știe că azi e ziua mea de naștere, iar mie îmi place de fața lor atunci
când le spun adevărul!
De ziua mea am primit niște cadouri foarte drăguțe, dar vreau să mă răsfăț
și eu dar nu știu cu ce!?
sâmbătă, 2 noiembrie 2013
Dama cu camelii
„Mereu mi-am dorit să fiu băiat, pentru
că viața socială a lor pare mai ușoară. Comportamentul unui
bărbat poate fi scuzat și uitat foarte repede, pe când al unei adevărate doamne
este observat și criticat. În mintea bărbaților femeia este o
slăbiciune, uneori iubire și mângâiere și în cel mai rău caz
nimic, o ființă fără apărare care
poate fi călcat în picioare!
Vreau să fiu liberă, dar să fac ce am poftă,
fără să dau cel mai mic amănunt asupra vieții mele... De multă
vreme caut un amant supus, îndrăgostit fără bănuieli, iubit fără
drepturi. Bărbații, în loc să fie mulțumiți că li se acordă pentru o
vreme îndelungată ceea ce de-abia sperau să obțină o singură dată, cer socoteala
amantei lor de prezent, de trecut și chiar de viitor. Pe măsură ce se
obișnuiesc cu ea vor s-o domine și devin cu atât mai pretențioși cu cât li se
dă tot ceea ce vor. Dacă mă hotărăsc să-mi iau acum un amant vreau să aibă trei
calități destul de rare: să fie încrezător, supus și discret... „
duminică, 20 octombrie 2013
Toamna este primavara iernii...
A venit toamna! Îmi place acest anotimp foarte mult, deoarece
natura te înconjoară cu căldură, melancolie, mister și iubire!
Într-o zi eram în parc, m-am plimbat, apoi am simțit că am obosit
și m-am așezat pe o banca. După câteva momente apare lângă mine un cerșetor
care îmi spune:
-
Pot
să mă așez?
Nu îmi amintesc ce
i-am răspuns, eram prea supărată și mă scufundasem în lumea mea, dar acel
cerșetor a continuat să-mi spun ce avea el pe inima, se aplecă și a luat în mână
o frunză apoi mi-a spus:
-
Vezi
frunza asta cât e de frumoasă, dar în același timp îmi provoacă milă prin
simplu fapt că în curând va dispărea! Cred ca așa e și viața omului când
frunza e verde ne bucurăm de viață și când vine toamna ne arătăm
adevărata față și încercăm să lăsăm răul undeva departe, iar apoi regretăm că
nu am făcut asta de la început. Fiecare copac are povestea lui! Știi cum se
spune: frunzele ajută la fertilizarea pământului!
Priveam ochii lui atât de calzi și simțeam cum îmi absorbea toata energia,
lăsându-mă ca o fantomă. Am vrut să-l întreb ceva, dar a continuat ceea ce
a început:
-
Ma
chere, există o vorbă: În dragoste nu trebuie să fugi, ci să pleci
la timp. Ah și încă ceva nu îți crea o închisoare
deocamdată. Buna ziua!
S-a ridicat așa de repede de lângă mine și a dispărut...
îl vroiam înapoi lângă mine! Am început să plâng... mi-am șters lacrimile și
am pornit spre catedrală! Am intrat și
din nou am început să plâng m-am sprijinit de tocul ușii, îmi doream să mai aud
vocea aceea calmă care le știa pe toate măcar un " Ți-am spus eu! ",
orice!
M-aș simți mai fericita dacă l-aș vedea pentru a doua oară!
Steaua ce-mi poartă noroc și mă veghează
Noaptea când se lasă
Cineva de sus mă veghează
Vise frumoase îmi dă
Noapte bună îmi urează.
Are cinci săgeți strălucitoare.
Ce îți arată binele
Să ai încredere în tine
Și parcă știe
Că în tine este:
un înger
Aceasta poezie am scris-o când eram în clasa a cincea. Îmi amintesc cît de emoționată și fericită eram fiindcă îi dedicam poezia stelei care îmi poarta noroc și mă veghează: mama!
Un timp am ascuns poezia de ochii lumii mi
se părea ceva intim, dar se pare că a venit și ziua când la scoală ne-a spus să
aducem poezii sau compuneri despre mama. I-am arătat poezia mamei vroiam să
știu dacă pot să o duc pentru revista școlii ca material.
Îmi amintesc foarte bine faptul că
nu am lăsat niciun coleg ca s-o citească poezia...
Cititul, imaginația și scrisul au făcut parte din copilăria mea și
de asemenea nu regret nimic pentru că nu am pierdut nimic, ci am câștigat
pentru că priveam lumea ca o joacă!
duminică, 6 octombrie 2013
"UN ADMIRATOR"
Prima săptămână din luna octombrie mi-a pregătit o surpriză
amuzantă. Am primit niște mesaje pe telefon de la "un admirator".
" -Bună! :* "
-Bună!
" -Ți-a fost dor de mine? "
-Cine ești ?
"-Să-ți spun cine sunt ? "
La ultimul mesaj am rămas paralizată pe scaun, iar mintea
rătăcea în toate colțurile. Sângele înghețase în vene. Îmi doream cu
orice preț să pun mâna pe acest admirator și să-i spun vreo două
vorbe (doar dacă nu mi-ar fi plăcut de aceea persoana). În același timp
mă simțeam în centrul atenției, măgulită. Nu știu dacă m-am gândit la o
persoană anume, dar aș fi vrut măcar ca acest admirator să-mi lase
măcar o inițială, un punct de plecare .
Cum pot iubi o persoană pe care nu o cunosc! Nu puteam
suporta faptul că cineva îmi trimite mesaje.
Am început să râd, în final, am o imaginație bogată probabil că cineva
se amuza de aceasta situație, așa că mi-am continuat ziua ca și cum nimic nu
s-a întâmplat.
Oricum îmi voi descoperi admiratorul!
duminică, 29 septembrie 2013
Dansul dorințelor
1. Să public multe cărți!
2. Să ajut copii orfani.
3. Să am un muzeu despre fluturi.
4. Să călătoresc peste tot în lume.
5. Să iau locul I la olimpiada pe țară.
6. Să câștig Miss World!
7. Să scriu pe brațele soțului!
8. Sa mă joc și să-mi educ copii!
9. Să locuiesc într-o librărie și să citesc!
10. Îmi doresc să fiu stăpâna vieții mele și că nimeni nu îmi va sta în calea mea.
Cea mai puternică dorință
a unui om este aceea de a trăi, de a fi fericit și împlinit. Pentru toate
acestea el luptă, iar pe parcurs dobândește alte aptitudini, învață din greșeli
și cel mai important lucru e că și-a trăit viața ca pe o melodie care i-a liniștit inima.
A închis ochii, dar nu
și-a dat seama că nu mai este pe pământ, fiindcă a iubit prea mult locul
în care a trăit. Ar da orice doar pentru o zi, o clipa, un apus...
Fiecare întrebare are un răspuns, dar poți afla răspunsul
doar atunci când ai întrebat, ai sperat la un răspuns, care după mult timp va
rămâne o amintire dulce sau amara, oricum ar fi înseamnă mult pentru tine.
Toți spunem că: "aveam doar o viață și nu știm
cum să o trăim", pentru mine aceasta afirmație este falsă, deoarece
doar oamenii care regretă că nu au făcut ceea ce trebuia la momentul
potrivit au regretat până în ziua în care au asistat la propriul apus și
au reflectat...
8. Sa mă joc și să-mi educ copii!
sâmbătă, 14 septembrie 2013
Cuvântul i-a fost dăruit omului ca să-ți tăinuiască gândurile ...
Dacă există Dumnezeu, atunci trebuie să fie și un
imens păianjen scârbos, care pândește în întuneric. Nu poate sa fie bun.
Această durere, această groaznică luciditate care este în mine acum.
Nu era necesară. E numai durere și nu aduce nimănui
nimic. Nu dă naștere la nimic. Este ca și când ar fi sărit
siguranțele la tabloul de lumină. Sunt aici, în inima adevărului
sumbru. Dumnezeu nu are nicio putere. E incapabil să ne iubească. Ne urăște
pentru că nu ne poate iubi. Sunt incapabili să vadă întunericul și fața
păianjenului care se află în spate și imensa pânză ce se țese
în jur. Nu știu dacă râcăi puțin la suprafața fericirii și a bunătății nu dai
de nimic. Întuneric, întuneric și iar întuneric!
Urăsc dincolo de
ură!
sâmbătă, 20 iulie 2013
Scrisoare de dragoste
"Te iubesc canalie nenorocită ce ești, mi-ai rupt inima,
ai distrus-o, aștept să bată, dar proasta a intrat într-o comă
sentimentală numai din cauza ta.
M-ai binecuvântat cu dispreț în
timp ce eu te răsfățam cu dragoste.
Jură-mi acum că buzele tale nu vor mușca
altă gură și eu te voi uita! "
Mihail Drumeș
Dark
Întotdeauna mi-a fost greu să scriu ceva care să-mi placă și să știu că e ceva filozofic. Acest ceva mă determina să citesc mai mult doar pentru a descoperi mai multă masă de informații. Vreau să vorbesc mai multe limbi străine pentru a mă strecura în mintea tuturor.
Nu știu
dacă e ușor să fii dator pe lumea asta, cel puțin așa mă simt eu.
Mă rog jumătate de răspuns aș putea să vi-l spun cu ușurință. " Am
doar 16 ani încă nu am nimic, nu cunosc viața"; Am vise și doar ATÂT"
!
Când doar cercetezi
nu descoperi ceva uimitor, doar te trezești în întuneric, încerci să
deschizi ochii, dar tot întuneric este, ce mai poți face? Iți spun eu , nimic, stai în întuneric
nu pentru că ai vrut, ești obligat și uiți asta, pentru că
conștiința îți tulbură viața. După atâta zbatere realizezi că
cineva ți-a stins lumina că era bine acolo unde erai tu.
Când ești
singur în lume e bine, dar e mai rău că cel care s-a obișnuit cu dușmanii
prietenoși și continuă să creadă în minciună.
Câți dintre voi îți cercetează
viața măcar o dată doar pentru a-și "recapitula"
greșelile, faptele de care suntem mândri și tot așa.
joi, 27 iunie 2013
8 calitati ale unui om educat
1. Ei respecta personalitatea umana, de aceea sunt intotdeauna indulgenti, blanzi, amabili, ingaduitori. Ei nu se rascoala din cauza ca le lipseste un ciocan sau o bucata de guma de ras pierduta; locuind cu cineva, ei nu fac din asta o favoare si la plecare nu zic: “cu dumneavostra e imposibil de trait”. Ei iarta si galagia si frigul si carnea arsa si iutimea si prezenta in locuinta lor a persoanelor straine.
2. Nu sunt compatimitori numai cu cersetorii si pisicile. Ei sufera si pentru ceea ce nu se poate vedea cu ochiul liber.
3. Ei respecta proprietatea altora si de asta isi platesc datoriile.
4. Sunt curati la suflet si le este frica de minciuna ca de foc. Nu mint nici macar in privinta fleacurilor. Minciuna este jignitoare pentru cel ce o asculta si ii scade respectul fata de cel care o spune. Ei nu pozeaza, se comporta pe strada la fel ca acasa, nu arunca cu praf in ochii celor mai mici… Nu sunt flecari si nici indiscreti atunci cand nu li se cere. Din respect pentru urechile celorlalti, ei adesea tac.
5. Ei nu se depreciaza pentru a obtine compasiune si ajutor de la ceilalti. Nu canta pe strunele altor suflete, pentru ca drept raspuns, acestia sa ofteze si sa-i rasfete. Ei nu spun: “pe mine nu ma intelege nimeni!”
6. Nu sunt vanitosi. Nu se lasa atrasi de stralucirea diamantelor false, nu tin sa faca cunostinta cu celebritati, nu se entuziasmeaza de primul intalnit la “Salon’e” Nu cauta sa fie cunoscut in toate berariile.
7. Daca au talent, il respecta. Pentru asta sunt gata sa sacrifice linistea, femeile, vinul, agitatia.
8. Ei cauta sa-si cultive simtul estetic. Nu pot sa adoarma imbracati, nu admit ca peretele sa aiba crapaturi pline de plosnite, sa respire aer murdar, sa paseasca pe podeaua plina de scuipat si nu se multumesc cu mancarea pregatita la lampa de gaz. Ei incearca sa-si innobileze si sa-si stapaneasca instinctual sexual. In aceasta privinta, ei sunt educati si deloc vulgari. Nu cer de la o femeie sa li se daruiasca trupeste, sa miroase a transpiratie; mintea lor se manifesta prin abilitatea de a se da drept insarcinate si de a minti fara incetare. Ei nu fac abuz de vodka. Nu miros dulapurile, deoarece stiu ca nu sunt niste porci. Ei beau doar cand sunt liberi sau la ocazii alese, pentru ca au nevoie de o minte sanatoasa intr-un corp sanatos. miercuri, 19 iunie 2013
Revedere
O lecție dură dar adevărată pe
care ne-o dă viața este amintirea. Doar ea ne ajută să mai zâmbim.
Persoanele dragi
vin, dar mai și pleacă. Nu-i condamn pentru că și eu am procedat la
fel.
În final rămânem doar cu noi, singuri. Mă
urăsc pentru că mă atașez foarte repede de orice persoană, iar apoi ii
duc
lipsa. ...
Și așa învăț să
apreciez viața, dar și să profit de fiecare moment!
sâmbătă, 15 iunie 2013
vineri, 14 iunie 2013
DORINȚE FILOZOFICE
Aș vrea să zbor
Ca să trec prin viață mult mai ușor
Îmi mai doresc
Să iubesc
Un strop de ploaie
Care nu aduce ninsoare
Și o rază de soare
Care iubește și nu doare
Roua de pe petale...
Ca să trec prin viață mult mai ușor
Îmi mai doresc
Să iubesc
Un strop de ploaie
Care nu aduce ninsoare
Și o rază de soare
Care iubește și nu doare
Roua de pe petale...
by Myha Hst
Scaunul rușinii!!!
Ce mai fac micii mei
fluturași?
...
Dragii mei am avut o săptămână grea. Miercuri la ora de
limba română am făcut prezentări de cărți. Sunt invitată pe scaunul artistului
(mai bine spus pe scaunul rușinii). Până aici bine. Mi-am luat cartea și am
început să prezint în câteva rânduri povestea de dragoste care m-a făcut
să vărs atâtea lacrimi, dar se pare că nu a fascinat pe nimeni. Știu că vorbeam
încet pentru că spuneam doar ce-mi plăcea mie.
Sincer am fost cam supărată după oră, eram
dezamăgită de mine că nu am dat tot ce era mai bun din mine! Dar trecem peste
(with Anne :*)!
duminică, 2 iunie 2013
Mătăniile
"Petrecutele ceasuri, cu tine, suflet drag,
Sunt pentru mine perle plimbate de mătănii,
Le picur câte una, una cate una,
Șirag de mărgele, mătăniile mele.
Pe ceas câte-o perla, și-o rugă în fiecare
Să liniștesc pustiul în suflet cuibărit
Le picur câte una, când șirul s-a sfârșit
Se răstignește crucea de aur de ruga "
"Mătăniile" de Florence L. Barcla
sâmbătă, 11 mai 2013
Documentare
Ce mai faceți? Astăzi am văzut un document interesant pe Nature
despre păsările flamingo, m-a impresionat dansul lor de împerechere. Uitați
video-ul: http://www.220.ro/animale/Flamingo-La-Dans/pfVi0DYiEf/
Ce păreri aveți ?
Din punctul
meu de vedere aceste păsări sunt minunate și atât de comune noua, oamenilor,
deoarece multe povești de dragoste se nasc în ritmurile de dans...
O altă pasăre foarte frumoasă
mai este și pasărea paradisului care imită cu ușurință toate zgomotele pădurii.
Masculul atrage femela cu cele mai frumoase imitații.
O altă pasăre
specială mai este pasărea grădinar. După nume ea este un mic grădinar, deoarece
își construiește casa adunând diferite obiecte care o fac să arate superb, de
obicei durează cam 6 ani să o construiască.
sâmbătă, 4 mai 2013
Paștele în cuvinte magice
"Iar El s-a indepartat
din vederea noastra , astfel incat sa ne intoarcem catre inima noastra si sa-l
gasim acolo pe El.Caci El a fost plecat si , iata, El este aici."
Sfantul
Augustin
"Domnul
nostru a inscris promisiunea invierii nu numai in carti , ci si in fiecare
frunza a primaverii."
Martin Luther
"Pastele ne
arata ca poti pune Adevarul intr-un mormant, dar nu va sta prea mult
acolo." Clarence W. Hall
|
"Iisus mi-a
luat locul pe Cruce pentru a-mi darui unul in Ceruri." Anonim
"Craciun
verde, Paste alb." Proverb german
"Minunea
cerului si a pamantului, a timpului si eternitatii este izbavitoarea moarte a
lui Iisus Hristos. Acest mister care aduce mai multa glorie lui Dumnezeu decat
toata creatia." C. H. Spurgeon
"Moartea nu a
fost o pedeapsa a lui Iisus, ci propriul sau destin. Nu a fost finalul
predestinat al vietii lui, ci misiunea lui. Nu a fost soarta lui de neevitat,
ci declaratia lui fata de venirea sa in lume de Craciun: "Nascut pentru a
muri"." Bill Crowder
"Noi traim si
murim, Hristos a murit si apoi a trait." John Stott
"Pastele ne
vorbeste despre frumusete, despre rara frumusete a unei noi
vieti." S. D. Gordon
Paste fericit!
Myha Hst
Dacă?
Dacă nu ar fi blogger-ul, poate nimeni nu
mi-ar cunoaște povestea, dacă e să o numesc așa. Oamenilor care le întinzi un
deget îți iau toată mâna, iar apoi se fac că nu te mai cunosc. O legătură
între oameni nu se bazează doar pe profit.
Mereu am visat cu ochii deschiși, încercând
să-mi demonstrez că pot și că o să reușesc. Cu greu am trecut peste toate
și am ajuns unde mi-am dorit, am învățat să țin CAPUL SUS, pentru că nu mi-a
rușine de ceea ce sunt.
Și
mă doare că timpul trece și odată cu el vine și uitarea.
Această uitare încadrează unele persoane la care ai ținut mai mult sau mai
puțin; fără să te mai gândești la ei, așa cum o făceai cândva. duminică, 21 aprilie 2013
Sometimes I feel ...
Am o perioadă de când consider că am trăit suficient și îmi doresc trecerea.
Da... știu că pare ciudat,
dar sinceră să fiu nu mai încap în pielea mea și îmi doresc să știu ce vreau.
Fericirea și împlinirea din ochii mei nu au aceeași esență.
Câteodată mă gândesc că am crescut, fiindcă nu mai gust orice din copilărie, unele
lucruri mi se par banale.
Poate prietenii care doar pretind doar că îmi sunt prieteni pur și simplu nu există și nu exist pentru ei. Din prima zi am știut asta, dar am preferat să mă mint. Mă întreb DE CE? Sinceră să fiu poate doar ca să-mi hrănesc eul, pe care încă nu-l pot defini.
marți, 9 aprilie 2013
luni, 8 aprilie 2013
AZI
Azi am realizat că nu am avut nicio pasiune și de faptul că nu m-am îndrăgostit. Sincer nici nu știu dacă îmi doresc cu adevărat.
Am citit multe romane de dragoste si fiecare iubire este diferita si unica .
Cred că este un sentiment special care transformă clipele în eternitate, iar inima bate cu putere doar atunci când ești lângă "el" .
Când iubești și ești iubit măcar pe jumătate cât iubești și tu îți trăiești viața, atunci când iubirea ajunge la capăt te trezești din vis și realizezi cât de orb ai fost... că ai iubit... ai fost atras de aceea persoana... fără să știi de ce?
Ca orice om îmi doresc să-mi întâlnesc dragostea, dar vreau să fie ceva special. Dacă ne-am întoarce în trecut am observa niște mici diferențe, dar care au o valoare mai mare pentru tinerii de atunci.
duminică, 24 martie 2013
ce e viața?
Ce e viața? Totul e frumos când ești copil pentru că ai "ochii închiși" ,dar timpul te obligă să-i deschizi. Atunci când i-am deschis, am fost obligată să văd tot răul din lume.
Nu e corect! Încă sunt copil! Numai vreau, era frumos să fiu oarbă, dar un orb care vede bucuria din fiecare lacrima, suferință, nebunia oamenilor. Mă dor indiferența, vorbele vulgare și comentariile care ne fac să credem în ceva, în care noi doar credem că știm despre ce vorbim și că ne reprezintă. Sunt minciuni !
Dacă mi-aș pune o dorința aș vrea să fiu o rază de soare, ca să mângâi petalele florilor, iarba plina de rouă, și mai ales să redau bucuria luminii în zori.
...
Este o pedeapsă prea mare să fii om și să trăiești în propria temniță, fără să încerci să evadezi, pentru a cunoaște și ceea ce este dincolo de ea ...
Myha Hst
duminică, 17 martie 2013
Viaţa mea de-o clipă
"Colindă-mă, iubito, cu miile de fluturi
În soarele acesta de foc şi de pârjol,
Dar lasă-ţi pleoapa albă, pârleaz dinspre-ntuneric,
Să lumineze zorii când noaptea-mi dă ocol.
În soarele acesta de foc şi de pârjol,
Dar lasă-ţi pleoapa albă, pârleaz dinspre-ntuneric,
Să lumineze zorii când noaptea-mi dă ocol.
Şi mieii dimineţii să pasteleze plaiul
În liniştea de azi şi, poate, cea de mâine,
Când inima, ce bate în pieptul tău, rescrie
Volute de lumină şi miez dospit de pâine.
În liniştea de azi şi, poate, cea de mâine,
Când inima, ce bate în pieptul tău, rescrie
Volute de lumină şi miez dospit de pâine.
Tu vii dintr-o baladă, sortită grea risipă,
Ca să renaşti prin cântec aleasă melodie.
Colindă-mă, iubito, cu miile de fluturi
Prin viaţa mea de-o clipă şi dorul - vesnicie! "
Ca să renaşti prin cântec aleasă melodie.
Colindă-mă, iubito, cu miile de fluturi
Prin viaţa mea de-o clipă şi dorul - vesnicie! "
Dependentă de fluturi
"Bună ziua.
Mă numesc Issabella
şi sunt dependentă
de fluturi...
şi sunt dependentă
de fluturi...
da sunt dependentă
de fâlfâitul aripilor...
de fâlfâitul aripilor...
De câte ori te văd,
înghit câte unul,
nu am preferinţe,
pot fi şi de noapte,
doar că mă gâdilă
mai tare... sunt pufoşi.
înghit câte unul,
nu am preferinţe,
pot fi şi de noapte,
doar că mă gâdilă
mai tare... sunt pufoşi.
Prizez
de pe aripile lor
vise...
de câte ori te văd...
de pe aripile lor
vise...
de câte ori te văd...
am înghiţit
atât de mulţi
din ziua aceea de ianuarie,
încât,
mi-au fâlfâit întreaga fiinţă,
până am zburat
şi nu am mai văzut... "
atât de mulţi
din ziua aceea de ianuarie,
încât,
mi-au fâlfâit întreaga fiinţă,
până am zburat
şi nu am mai văzut... "
Cascada de fluturi albi
"Mă-nconjur de gândul
care a născut rădăcinile
pe care se sprijină lumea.
Au înmugurit demult frunze
în prelungirea mea,
cerul curge într-o cascada
de fluturi albi
a căror respiraţie
se îmbrăţişează rotund
de fiecare dată când deschid ochii
simţind intersecţii
crescându-mi din palme… "
care a născut rădăcinile
pe care se sprijină lumea.
Au înmugurit demult frunze
în prelungirea mea,
cerul curge într-o cascada
de fluturi albi
a căror respiraţie
se îmbrăţişează rotund
de fiecare dată când deschid ochii
simţind intersecţii
crescându-mi din palme… "
Izvor de fluturi
" Imi curg fluturi din ochii calzi,
Imi curg fluturi pe obraz.
Imi curg fluturi pe obraz.
Imi curg fluturi pe spatele rece,
Imi intra-n gura sa ma inece,
Imi intra-n gura sa ma inece,
Imi curg fluturi pe nas, cand respir
Ma umplu pe fata, ma improsca cu mir.
Ma umplu pe fata, ma improsca cu mir.
Imi curg fluturi pe mainile slabe,
Saruta mai jos picioarele albe.
Saruta mai jos picioarele albe.
Imi curg fluturi cand te vad si tac,
Sunt plina de fluturi in stomac!
Sunt plina de fluturi in stomac!
Imi curg fluturi randuri, randuri,
Din ochi, din ureche si din ganduri. "
Din ochi, din ureche si din ganduri. "
sâmbătă, 16 martie 2013
1. Premiul l-am primit de la Just a shadow careia ii multumesc pe aceasta cale.
1. Numeşte şi mulţumeşte persoanei care ţi-a nominalizat blogul.
2. Scrie 11 lucruri despre tine pe care vrei să le afle şi ceilalţi.
3. Răspunde la întrebările formulate de cel care te-a nominalizat şi inventează la rândul tău un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi vei nominaliza
4. Nominalizează 11 bloggeri pe care îi admiri şi care au mai puţin de 200 de followers şi premiază-i. (simbolic)
5. Anunţă-i şi pe ei că au luat un Liebster, ca să aibă de ce să se bucure.
Ma bucur foarte mult ca am onoarea de a primi acest primiu si sa raspund la cerintele date
1. Fluturii
3. Toamna
4. Să zâmbesc
5. Ochii negri
6. Îmi plac orhideele
7. Să vorbesc cu Anne
8. muzica
9. Îmi place sa privesc curcubeul
10. Romane de dragoste
Intrebari
1 Ce faci ?
2 Citești des blog-uri?
3 Ce fel de persoană te consideri?
4 Care este scopul tău în viață?
5 Îți plac fluturii?
6 Care e ultimul roman de pe care l-ai citit?
7 Ce vrei de la viață?
8 Îți place să asculți muzică?
9 Care e cântecul tău preferat?
10 Dar al meu?
11 La ce te gândești acum ?
1. Ce îţi place cel mai mult să faci?
Imi place sa citesc
2. Eşti mulţumit de ce ai realizat până acum?
Sa presupunem
3. Care sunt planurile tale pentru viitor?
wow...deocamdata vreau sa traiesc prezentul .Cred ca este mai important
4. De ce ţi-ai făcut acest blog?
Sa scriu despre ceeea ce cred si sa impartasesc si cu altii
5. Dacă ai putea să zbori, ai zbura?
da,ar fi fost minunat
6. Ţi-e frică de eşec?
Eu cred ca esecul are o motivatie in viata noastra si este important
7. Care este cel mai mare vis al tău?
Sa fiu mereu copil ....
8. Ce admiri cel mai mult la ceilalţi?
Unele gesturi
9. Cât de importanţi au fost cei din jur în alegerile pe care le-ai facut în viaţă?
Fiecare decizie influenteaza si viata celor din jur ,deci trebuie sa fim atenti si sa judecam cu mintea ,nu cu sufletul
10. Dacă ai avea de ales intre familie şi carieră ce ai alege?
.....nu stiu ....e o decizie foarte grea .....
11. Cum te vezi peste 10 ani?
la fel de copilaroasa
4. Să zâmbesc
5. Ochii negri
6. Îmi plac orhideele
7. Să vorbesc cu Anne
8. muzica
9. Îmi place sa privesc curcubeul
10. Romane de dragoste
Intrebari
1 Ce faci ?
2 Citești des blog-uri?
3 Ce fel de persoană te consideri?
4 Care este scopul tău în viață?
5 Îți plac fluturii?
6 Care e ultimul roman de pe care l-ai citit?
7 Ce vrei de la viață?
8 Îți place să asculți muzică?
9 Care e cântecul tău preferat?
10 Dar al meu?
11 La ce te gândești acum ?
1. Ce îţi place cel mai mult să faci?
Imi place sa citesc
2. Eşti mulţumit de ce ai realizat până acum?
Sa presupunem
3. Care sunt planurile tale pentru viitor?
wow...deocamdata vreau sa traiesc prezentul .Cred ca este mai important
4. De ce ţi-ai făcut acest blog?
Sa scriu despre ceeea ce cred si sa impartasesc si cu altii
5. Dacă ai putea să zbori, ai zbura?
da,ar fi fost minunat
6. Ţi-e frică de eşec?
Eu cred ca esecul are o motivatie in viata noastra si este important
7. Care este cel mai mare vis al tău?
Sa fiu mereu copil ....
8. Ce admiri cel mai mult la ceilalţi?
Unele gesturi
9. Cât de importanţi au fost cei din jur în alegerile pe care le-ai facut în viaţă?
Fiecare decizie influenteaza si viata celor din jur ,deci trebuie sa fim atenti si sa judecam cu mintea ,nu cu sufletul
10. Dacă ai avea de ales intre familie şi carieră ce ai alege?
.....nu stiu ....e o decizie foarte grea .....
11. Cum te vezi peste 10 ani?
la fel de copilaroasa
duminică, 3 februarie 2013
sâmbătă, 2 februarie 2013
O poezie
"Fluturi
Roi de fluturi
iubirea mea se juca
de-a baba oarba
cu vantul.
Il invitasem
la ultimul meu bal.
Voiam pentru o zi
sa fie fluture,
sa guste fericirea
ultimei clipe.
Nu stiu daca i-a placut.
Spre seara
avea lacrimi pe gene,
si nu am inteles de ce
sarutul de adio
mi l-a dat in zori.
Numai pe aripa! "
iubirea mea se juca
de-a baba oarba
cu vantul.
Il invitasem
la ultimul meu bal.
Voiam pentru o zi
sa fie fluture,
sa guste fericirea
ultimei clipe.
Nu stiu daca i-a placut.
Spre seara
avea lacrimi pe gene,
si nu am inteles de ce
sarutul de adio
mi l-a dat in zori.
Numai pe aripa! "
Abonați-vă la:
Postări (Atom)