Lumea ficțională nu este reală, dar se inspiră din realitate, lumea noastră. De curând am auzit o poveste, care m-a impresionat:
"Era un om curajos și lucid care săturat să trăiască printre semenii lui și răutatea acestora într-o zi a mers în pădure în încercarea de a-și găsi un loc ideal în care razele soarelui să pătrundă printre frunzele copacilor; răul să-l anunțe de orice furtună. După doi ani de zile căsuța a fost gata. Omul și-a adus cu el biblioteca lui de suflet, cafea și fotografii. Era fericit, pentru că nimeni nu putea să-i spună nimic, cu toate că unii dintre noi spun că trăia în singurătate, El nu se simțea singur. Singurătatea o simți când ești cu semenii tăi și nu le poți spune nimic, nu ești fericit cu ei, pentru că nu te vor lăsa să fii tu.
Originalitatea unui om se poate citi prin ochii lui, unele cuvinte ni se par fără rost, dar fără să ne dăm seama acele cuvinte au cel mai mare impact asupra noastră. "
"Frumoși sau urâți, proști sau deștepți, norocoși sau ghinioniști, între două certitudini -nașterea și moartea- suntem în stare să renunțam la multe idei și la o droaie de idealuri: dar, pitită undeva în suflet, păstrăm nebiruita aspirația spre fericire. Oricum, cu toții ne considerăm niște candidați, posibili aleși la un ecran al destinului. Sperând... Speranțele ni se vând cu tona, iar noi abia așteptăm să fim mințiți. Ne mințim la rându-ne cât ne țin puterile, trăgând nădejde că măcar o data, una singură, fericirea are să-și arunce ochii asupra noastră. Deși ea nu prea are obiceiul astă, noi, condamnații la viață, cutreierând prin lume într-o doară, o tot pândim. Ne automințim. E poate cea mai frumoasă închipuire plăsmuită de mintea noastră o umbra proprie la care ne adăpostim când în moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul nostru între doua certitudini. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu