Dacă vrei să-ți linişteşti propria conştiință, las-o încărcată.

Încă stau aici, îmbrățişată de zăpadă, fulgi de nea şi de frig. Pădurea s-a ascuns sub perfecta pătură albă şi tace.
Tac şi eu, deoarece supărarea, dezamăgirea şi speranța m-au distrus. Perfecțiunea pe care mi-o doresc atât de mult mi-a adus doar eşecuri de care mi-e ruşine. Am crezut în zborul meu spre ideal, dar mi-am frânt aripile. Acum sunt prea obosită psihic. Prea obosită să mai alung toate gândurile negre. Prefer să-mi las conştiința murdară şi în întuneric. Am aspirat la perfecțiune, iar acum zac cu luminile stinse, într-o mocirlă. Mă urăsc pe mine, pe conştiința mea şi miile de gânduri... Prea multă mizerie, încât prefer să las totul aşa. Dacă vrei să-ți linişteşti propria conştiință, las-o încărcată.
Ştiu că-mi face rău să mă tot gândesc la trecut, dar mereu îmi amintesc de tot ceea ce s-a întâmplat.
Privesc în jur.
Pădurea este ascunsă sub zăpadă, ascunsă sunt şi eu, dar de propriile eşecuri. Cred că e cazul să aştept şi eu primăvara şi să las totul să treacă...