"J'ai tout donné pour rien. "

Şi vine ziua când vrei să evadezi definitiv din lumea, care odată parcă era a ta.
M-am săturat să privesc oamenii, care sunt incapabili de a nu dori adevărul şi fericirea, care nu dau doi bani mai pe nimic, dar îşi pun o mie de dorințe pe secundă. Oameni care sunt primii în goana lor spre absolut. Iar eu simt  că înnebunesc printre ei.
Lumea  în care m-am născut şi am crescut este omogenă, bazată pe aceleaşi principii şi idei, şi brusc realizez că doar eu sunt total diferită, că vreau cu totul altceva şi îmi dau seama că lupta mea este inutilă... Nu am aceleaşi ideal. Aşa că, am încercat să îi înțeleg, dar simțeam că stilul lor mă tâmpea şi astfel, am încercat să nu-mi mai bat capul cu toți. Apoi am crezut că educația va aduce o soluție şi pentru mine, dar în final, am realizat că nu are nicio valoare. Cu toții se bazează pe alte arme secrete, educația rămănând ceva abstract pentru specia umană. De pildă, şi copilul străzii care nu şi-a petrecut nicio zi din viața lui la şcoală sau citind o carte, tot are o mentalitate care te dă jos din picioare. Aşa că am hotărât să plec, să rătăcesc prin necunoscut, care este la fel de asemănător cu cunoscutul pe care l-am lăsat în urmă.
Rătăcind, am auzit aceleaşi cuvinte: "Am dat totul pentru nimic. " , cuvinte care au devenit un fel de fluturaş pentru mine şi pentru alții.

Ce ne-a unit?

Speranța, durerea uitată şi visele în legătură cu viitorul...