„ Partea cea mai bună a vieții tale constă în acele clipe mincinoase. ”

Uneori îmi este dor de lumea mea, de persoanele dragi mie, pe care din nefericire le văd din în ce mai rar. Seara mă rog pentru ei și încep să plâng, pentru ca îmi este dor de cuvintele lor dulci, de ochii lor, de Ei!
Simt cum singurătatea s-a așezat lângă mine și așteaptă ultimul ceas din viața mea. Nu-mi este frică de moarte, dar nu vreau să plec până nu-i revăd pe Ei, cei care m-au făcut să zâmbesc atunci când plângeam, cei care mi-au arătat că viața înseamnă și curcubeu, nu numai alb-negru, cei care m-au înțeles, citindu-mă ca pe o carte.
Sunt fericită, deoarece cele mai speciale amintiri sunt cu Ei și nu le-am uitat, pentru că aceste amintiri au rămas pentru sufletul meu singurul drog.
Vreau să le mărturisesc că îi admir pentru încurajările lor, dar nu sunt așa de puternică precum ei, eu nu aș vorbi despre viața mea așa cum ar vorbi ei despre a lor, chiar dacă au suferit enorm știu cum să îmbrace această suferință, încât să pară că toți suferim în mod egal, deși nu e așa.
Și cu toate că am învățat ce e mai bun de la Ei încă mai sunt manipulată de egoism, răutate, indiferență, ș.a. Dar în comparație cu Ei, eu sunt încă un om comun, care încearcă să-și depășească condiția prin ambiție, prin compromis, prin înșelăciune ș.a.m.d. , ei au reușit pentru că s-au acceptat ca oameni, au visat că va veni și ziua când vor zâmbi.