Ultima conversație

Hei... Ce ai ales? Ai ales să plângi? Te-ai retras în singurătate? ... Ești demnă de respect! Și ce dacă plângi acum? Nimeni nu te vede... Nimeni...
Ești prinsă în capcana pe care te-ai încăpățânat să o ridici. Ești fericită?

Da, sunt fericită. Mi-am construit viața pe alte principii, doar ca să te uit. Nu am vrut sa umplu golurile cu afecțiunea persoanelor care țineau la mine și eu nu răspundeam cu aceeași afecțiune.

Afecțiune? Tu trăiești izolată. Nu cunoști lumea, nu lași nici măcar să fii văzută, nu vorbești cu nimeni. Ești o sălbatică.

Da, așa e.

O sălbatică în pustiu. Nimeni nu te mai recunoaște, lumea nouă ce trece pe aici nu te cunoaște. Nu poți  trăi așa!

Ba da, pot.

Ești nebună? Îți faci rău. Te putem ajuta.

Am văzut...

Mereu am fost lângă tine când ai avut nevoie de ceva...

Doar de ceva, dar nu te-ai gândit că-mi doream să fie cineva lângă mine... CINEVA!  Pricepi? Prefer să stau aici în pustiu, decât într-un loc plin cu oameni, dar să mă simt singură. Aici mă simt umană, sunt om, pot visa, pot să-mi vindec rănile. Pot să-mi încarc bateriile. Pot să duc viața pe care aș putea bine mersi să o trăiesc oriunde în altă parte. Aici sunt eu, sunt mai aproape de sufletul meu. Iar dacă mă poți ajuta cu ceva e să-mi respecți deciziile și dacă dorești apoi să-mi mai fii prieten, m-aș bucura. Dar nu mă poți lua de aici, este locul meu. Ma simt acasă. Putem să ne vedem ori de câte ori vrei, dar să nu-mi stăpânești viața, pentru că astfel mă voi îndepărta. Nu vreau să fiu cum vrei tu. Vreau să fiu liberă.

Iubito, nu vreau să-ți stăpânesc viața, ci să facem împreuna ce ne dorim.

Compromis? Tu ai uitat când mă mințeai, când te comportai cu mine ca și cu celelalte, când le îmbrățișai așa cum făceai cu mine, când zâmbeai, când îți împărțeai timpul între ele și eu...

Eu te iubesc.

Poți pleca. Nu te mai rețin. Cuvintele nu-și mai au rostul de vreme ce faptele sunt destul de evidente.

Nu am ales între ele și tu... Mereu ai fost numai tu. Mi-ai încătușat gândurile, mereu mă gândeam la tipa misterioasă, care pare închisă, dar este deschisă în fața prietenilor. Tipa care are ochii mari și senini.

Apoi a urmat o lungă tăcere. Încă mai era acolo și nu înțelegeam de ce tace atât, ce mai dorește, niciodată nu am avut o relație, poate doar în mintea noastră, eram geloși, ne-am iubit, dar nu ne-am mărturisit iubirea, doream cu disperare să ne vorbim, dar nu o făceam niciodată, ne evitam. Ne priveam unul pe altul posesiv, doream să avem o lume comună, dar nu a fost niciodată comună.

Las-o baltă.

Și a plecat, așa a procedat de fiecare dată, indiferent la dorințele mele, egoist, prea încăpățânat, pesimist și mereu are impresia că ia cele mai bune decizii. A doua zi l-am văzut cu zâmbetul pe buze și aștepta pe cineva. Ochii străluceau de fericire. Ei bine atunci mi-am jurat că nu am să te mai cred niciodată, iubire nu a fost, poate mai mult un "las-o baltă", dar amânat.