Vine o zi în viață când soarele dispare, iar întunericul te învăluie, astfel încât cazi în beznă și realizezi că aripile tale sunt rupte.
Încerci să vezi în aceea beznă care ți-a întunecat mintea, dar nimic. Pipăi aripile pe care nu le mai simți din cauza durerii. Câteva zile încerci să-ți tratezi rănile care încă mai dor. După o vreme începi să mergi și pe propriile picioare, care surprinzător sunt la fel de puternice ca aripile. Timpul trece și realizezi ca nu mai visezi la ce îți dorești, ci analizezi situația în care te afli și încerci să găsești soluții pentru a recupera ce ai avut odată! Nu mai suporți să-ți plângi de milă, deoarece nimeni nu crede ce simți tu!
Sunt atâtea persoane care se joacă cu sănătatea noastră mintală, că uneori ne întrebăm care dintre noi este mai bolnav. Recurgi la tăcere și la singurătate și încerci să descurci lanțurile, ca sa știi pe care trebuie să-l distrugi... o cale lungă, dar care te maturizează atât de tare, încât uiți ce vârstă ai și simți ca ai mai multă putere și autoritate.
În final apar zorii zilei și îți dai seama că bezna se risipește și acum e momentul să-ți întinzi aripile și să-ți iei zborul.
Soarele e atât de tandru cu rănile tale, încât ai impresia că Dumnezeu te iubește atât de mult, fiindcă aduce oameni care să-ți vindece rănile. Iubești și ai grijă de ceea ce ai acum, fără să treci prin zidul intimității; dai cât e dispus să primească cel de lângă tine, asculți așa cum te-a ascultat și pe tine, respecți și comunici.
Vezi viata cu alți ochi .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu