Sfîrșit de vară

A venit timpul să-mi iau rămas-bun de la vară și tot ceea ce însemnă ea!
Îmi iau adio de la apus și marea de culori care împânzea cerul seara.
Îmi iau rămas-bun de păsări, uneori îmi ridic privirea spre cer și văd stolurile de berze, rândunici care se pierd în zare. Îmi iau adio de la concertele din timpul nopții, când greierii își scoteau instrumentele la înaintare.
îmi iau rămas-bun de la căldura soarelui care te topea indiferent de ora în care te întâlneai cu el. Cu timpul razele lui își vor mai pierde din putere.
Îmi iau adio de la cerul înstelat.
Îmi iau rămas-bun de la vara și  de la vacanță!
NU regret nimic, pentru că totul va rămâne bine păstrat într-un loc unde nimeni nu va ajunge și nu va putea să-mi ia aceste plăceri.
Timpul trece și pentru a merge mai departe el te obligă să renunți la tot ceea ce ai avut. Nu ne putem împotrivi lui, pentru că suntem oameni, greșim sau poate nu, dar dorim cu disperare să trăim prezentul, trecutul să fie uitat, iar viitorul să ne rezerve ceea ce ne dorim. 
Din nefericire suntem atrași spre nou, încât lucrurile minunate și simple ne par banale, dar uitam câte plăcere ne făcea când eram în miezul lor!

Minți murdare

Pe zi ce trece, cresc și observ că suntem atât de falși, nu suntem oameni, purtăm măști.
Privesc în jur și observ că mințile noastre sunt întunecate de răutate, invidie și de asemenea și de mici catalizatori cum ar fi alcoolul, droguri, neomenie.
Suntem bolnavi, avem niște minți murdare, le-am pătat cu egoismul nostru. Este mai important ca ego-ul tău să crească decât să uiți de lume și să arăți cum toate calitățile tale înfloresc și dau rod bun. 
Toată lumea își dorește să fie cool și să aibă tot ce-și dorește. De ce ne credem atât de vrednici, încât să cerem, fără a pierde ceva în schimb? De ce nu vrem să ne schimbăm? De ce preferăm să plecăm capul, ca după o secundă să ne purtam ca și cum nimic nu s-a întâmplat? De ce trebuie să uitam de sentimente?
Acum știu că tot ce e frumos trece repede.

Ce înseamnă să fii singur?

Cuvântul singurătate în mintea noastră redă faptul că trăiești izolat, dar sinceră să fiu nu cred că numai la asta se rezumă.
De-a lungul timpului am analizat comportamentele oamenilor și mi-am dat seama că singurătatea se propagă în mai multe categorii.
Într-una dintre zile stăteam în parc, pe o bancă la umbră și într-un moment un bătrânel s-a așezat pe aceeași bancă cu mine. Am admirat forma în care arăta, dar am citit în ochii lui tristețe, stare de angoasă și poate regrete. Acest bătrânel se uită mereu la ceas, m-am gândit că așteaptă pe cineva, dar de fapt aștepta ca cineva să vina la el și să-i alunge singurătatea, nu e așa de interesant când îți petreci ziua doar tu și umbra ta.
Marile anturaje... probabil pentru ei singurătatea e atunci când trebuie să-și ia rămas-bun unul de la celalalt și să-și urmeze cursul vieții.
Unul dintre noi consideră ca singurătatea este atunci când te plictisești și nu ai destule atuu-uri pentru a te integra. Lista poate continua pentru că cu toții simțim un fel de singurătate, dar eu tind să cred că e altceva.
Nu poți fi singur doar dacă asta îți dorești. Nu contează câți ani, cum arăți, poți să te bucuri oricând de orice crezi că îți alungă singurătatea, ideea e că trebuie să îți dorești asta, pentru că nimeni nu te va întreba ce simți tu. Nu pentru că suntem egoiști, sperăm că timpul rezolvă, dar un mic impuls nu strică niciodată nimănui.

Dincolo de...

I remember the time

The time that we had 
I remember the things that used to make U mad
& I wish I could turn back the time 
Can I wish I wouldn't cry every night

 În momentele dificile ai nevoie de spațiu și liniște. Când eu am momente  de  acestea prefer să fiu acoperită de întuneric și să plâng până când somnul mă învăluie, iar mintea deschide o ușă ce scrie "Vise". A doua zi, când deschid ochii, privesc în jur și sincera să fiu mă simt mult mai bine decât dacă aș fi vorbit cu cineva. Nimeni nu mă va înțelege pentru că mereu am regretat foarte mult, încât am nevoie de propria iertare, ca apoi să le ofer și celor din jur.
Uneori mă pot gândi la fiecare moment și ca să pot să-mi dau seama unde am greșit și ce m-a rănit cu adevărat. După ce reușesc  să-mi pun în ordine gândurile am tendința de a mă îndepărta de lume și îmi conturez proprie lume. Sunt fericită? Cred că da, simt o stare de bine care crește din ce în ce mai mult când sunt în lumea mea, pentru că pot gândi și rezolva lucrurile în maniera mea fără să fiu influențată.
Cu toții am învățat de-a lungul vieții că oamenii vin, dar mai și pleacă, probabil asta o facem cu toții fără să ne dăm seama. Uneori am impresia că e mai bine  ca uneori trebuie să ne despărțim și de persoanele pe care le iubim atât de mult, dar uneori relațiile dintre oameni ajung într-un punct zero în care e mai bine să se îndepărteze decât să-și poarte ranchiună, sunt mai prețioase momentele din trecut!
Cred că iubirea se găsește în fiecare gest, zâmbet, privire, ș. a. m. d., important e să credem cu adevărat în ea și să ne facem timp pentru a o ajuta să crească. Nu trebuie sa fim atrași de misterele ei, ci să fim atrași de frumusețea iubirii, sub orice formă.

Cine sunt, fără povestea mea?

Ma gândesc  la trecut, mă gândesc cât de repede a trecut timpul și realizez că așa cu timpul s-au vindecat și rănile, au rămas ca niște zgârieturi, nu dor, poate doar atunci când îmi aduc aminte de ele.

Mă gândesc la familia mea și în același timp în minte se face o legătură între copilăria mea cu cărțile scriitorului roman, Marin Preda. Îmi amintesc cum stăteam cu cărțile dumnealui în brațe și citeam  fiecare cuvânt. Cel mai mult mi-au plăcut "Viața ca o pradă" și "Moromeții". Nu știu cum, dar când am citit aceste cărți m-am regăsit și eu printre provocările pe care naratorul-personaj le-a trecut.

Ficțiunea se naște din realitate, vedem tot ceea ce se petrece în jurul nostru, iar apoi luăm o bucată de hârtie și condei, redăm ceea ce vrem să transmitem sau simțim.

Nu toți  avem condei, nu toți suntem apreciați pentru talentul nostru, poate că niciunul dintre noi nu are talent, poate că pe cititori îi interesează mai mult modul cum te exprimi, cu cât ei simt că ești liber în explicații, ești mai apreciat. Înțeleg că fiecare persoană  are gusturi diferite și gândim diferit unii față de alții, cred că asta ne face mai speciali.

Timpul înaintează în ritmul său, iar mie nu-mi rămâne decât să mă gândesc la bătrânețe, când voi sta în scaunul-balansoar  seara târziu și voi privi cerul înstelat cu aceeași patima ca atunci când eram doar o puștoaică. Vreau să fac zilnic dulciuri, ca apoi să le împart copiilor de pretutindeni, și mă voi îndrăgosti de zâmbetul fiecărui copil. Probabil voi fi o bunică cu foarte, foarte mulți nepoți!

Uneori mă gândesc ce se va întâmpla atunci când toate acestea vor trece și ele...

Prietenul sufletelor

În fiecare seara port o discuţie filozofică cu conştiinţa mea. Fiecare zi pentru mine se transformă seara într-o discuţie din care  învăţ să analizez, să despic firul în patru, să trag concluzii și de asemenea învăţ să cred în vise și minuni.

Vreau să văd că reuşesc să-mi îndeplinesc dorinţele, nu dintr-un capriciu, eu cred că visele au un rol mai important și mai ştiu că pun în valoare ambiţia, inspiraţia, caracterul, perseverența.

"Viaţa este o curva cu moravuri lăsate deoparte"

Acest citat simbolizează multe lucruri când îl citeşti, pentru că mintea îţi redă anumite întâmplări care se aplică prin acest citat. De multe ori mă gândesc la acest lucru, atunci când sunt dezgustată de comportamentul oamenilor și observ că adulţii se comportă ca și cum nimic nu ar mai exista în jurul lor când ispita le face cu ochiul. Copii... mereu învăț de la ei cât de important e să spui adevărul și să fii un model. Pentru ei este important să fi ascultat, să-i spui adevărul gol-goluţ, ca apoi să-ți dai seama că aceștia te privesc ca pe un model. Eu nu vreau să fiu modelul lor, vreau să fiu prietena lor... de fapt prietena lor cea mai bună!

Visul meu măreţ e să fiu prietena tuturor, îmi place să vorbesc; îmi place când persoana de lângă mine mă ia în braţe, iar apoi îmi zâmbește; îmi place când  mă alintă, folosind diferite apelative provenind de la numele meu. Îmi place la nebunie chipul lor când îmi povestesc ce au pe suflet, îi văd fericiţi că sunt acolo lângă ei și îi ascult, iar eu sunt atât de mulțumită, încât nu aș da nimic pe prietenia lor!

Când îi ascult pe ei, îmi dau seama că în fiecare zi învăţ ceva nou de la ei și când nu sunt cu ei, prieteni mei, îmi este atât de dor, încât aș vrea să-i am pe toți lângă mine zi de zi.

Închide ușa!

          

Sunt momente în viata când visele devin alb negru, liniștea sufletească nu mai există. Numai gânduri negre!
Te așezi în genunchi și începi să plângi, ți-e dor de visele tale, de liniștea sufletului. Lacrimile sunt atât de calzi, ochii sunt roșii de la plâns... dar vine un moment în care reușești să-ți ștergi lacrimile, te ridici și închizi ușa!
Da, decizi să închizi ușa lacrimilor care au curs ca un izvor atâtea nopți, zile...
Închizi ușa celor care te-au adus în starea în care erai!
Închizi ușa suferinței și tuturor sentimentelor  pe care nu vrei să le mai simți vreodată.
Închizi ușa trecutului.
Închizi ușa pentru că acum te-ai maturizat, ai forța necesară ca să o faci !
Când închizi ușa simți că ești o altă persoană, trecutul îți va aminti de o persoană  care a avut încredere oarbă în orice, care a sperat până în ultima clipa, când îi s-au frânt aripile. Nu trebuie să plângi după acele aripi, pentru că vor apărea altele câte te vor plasa la înălțimi mult mai mari. Poți să zbori printre nori, să ajuți pe cei care se prăbușesc la sol.
Ai ales să închizi ușa, ți-ai salvat viața! Ai cunoscut suferința, lacrimile, gândurile negre... dar acestea au dispărut în momentul în care ai decis că nu mai  poți sta acolo să plângi, ai cunoscut și fericirea și tristețea... ești matur și ai transformat suferința într-un caracter puternic care nu va mai fi nevoit să închidă ușa, pentru că într-o zi o vei deschide și vei înfrunta ceea ce se află dincolo de ea!