Ştiu cum eşti tu şi cum sunt eu.
Ştiu că tot ce e frumos înseamnă sacrificiu, teamă, sentimente... Lista poate continua. Dar mi-am dat seama că nu totul e etern, chiar dacă ne-am uni viețile, chiar dacă deținem cele mai sincere sentimente, chiar dacă ne-am crescut unul pe altul. Şi cu toate acestea nu suntem un noi, ci un tu şi un eu. Chiar dacă sufletele noastre tânjesc unul după celălalt, noi suntem bine, trăim prezentul şi ne bucurăm de micile victorii.
Recunosc că am reuşit să-mi aglomerez timpul, încât nu am timp să mă mai gândesc şi la eul meu şi la alte lucruri, persoane sau la tine.
Timpul a trecut, m-am transformat în ceea ce nu credeam că vreodată o să ajung aşa.
Golurile, temerile încă sunt acolo, chiar dacă mi-am dorit şi am încercat să le înfrunt, nu au avut bun rezultat asemănător cu cel care trebuia obținut, de aceea am învățat să fug. Mereu în mintea mea va fi o voce care va striga să fug.
Nu fug, fiindcă îmi este teamă, ci de faptul că atunci când oferi absolut totul oamenii au un fel de trac şi dispar de pe scenă, lăsând în urma lor o groază de întrebări. Mi s-a întâmplat de multe ori, dar cu tine am crezut că va fi altfel. Diferit. Nimic nu e etern. Fiecare sentiment are o anumită intensitate într-un moment, iar apoi vin întrebările care ne duc la rădăcina lucrurilor.
Înțelegi, de aceea sunt aşa. Prefer un Pa, Adio! Refuz Iubirea Surdă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu