Începând de azi, ceasul al optsprezecelea a început să ticăie. A optsprezecea țigară, a optsprezecelea glonț, al optsprezecelea vis.
Totul a început aşa de repede, încât nu simt în totalitate fumul, durerea şi realitatea. A fost, dar parcă nu a fost...
Sunt momente când simt că toți anii atârnă atât de greu. De la vârsta de 17 ani am învățat viața de stradă.
Aceleaşi lucruri clişeice: aşteptări prea mari de la oamenii din jur, gustul dezamăgirii şi stresul, manifestat în mod diferit.
Dar toate acestea nu au gustul plăcut al ciocolatei amărui. De aceea sunt prea puțini care obişniesc să deguste.
Multe clacări care spulberă unele vise şi care dau naştere altor ambiții. Labirinte de sentimente, de principii, de idei, de vise şi de eşecuri, care închid sufletul dintr-un corp, ca într-o închisoare. Involuție, infinit şi neant.
Totul a început aşa de repede, încât nu simt în totalitate fumul, durerea şi realitatea. A fost, dar parcă nu a fost...
Sunt momente când simt că toți anii atârnă atât de greu. De la vârsta de 17 ani am învățat viața de stradă.
Aceleaşi lucruri clişeice: aşteptări prea mari de la oamenii din jur, gustul dezamăgirii şi stresul, manifestat în mod diferit.
Dar toate acestea nu au gustul plăcut al ciocolatei amărui. De aceea sunt prea puțini care obişniesc să deguste.
Multe clacări care spulberă unele vise şi care dau naştere altor ambiții. Labirinte de sentimente, de principii, de idei, de vise şi de eşecuri, care închid sufletul dintr-un corp, ca într-o închisoare. Involuție, infinit şi neant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu