Mereu mă gândesc la noi doi şi nu ştiu ce să spun ce suntem noi, pe ce drum mergeam... De aceea mă întreb ce e de făcut? Să am răbdare, timpul va aduce surprize, la un moment dat. Să îl las pe el să aleagă? Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge aşa.
În sfârşit asta a fost marea mea poveste de dragoste, îmi doream ca el să fie numai al meu, să avem aceleaşi sentimente şi vise, dar de fiecare dată am simțit numai dezamăgire. M-am obişnuit să îl privesc cu alte femei, evitându-mă, ca apoi să mă urăsc pe mine, să-mi doresc să-i scot ochii, pentru că niciodată nu observa privirea mea asupra lui. Trist...
Dacă ar fi ştiut că ori de câte ori închideam ochii, îl visam, iar a doua zi aşteptam la o minune. Iluzii...
Mereu am fugit din calea lui ori de câte ori era cu altcineva, numai ca să nu-mi mai fac inimă rea. Şi cu ce m-a ajutat?
Cu nimic...
Aş vrea să îl uit, dar este atât de dificil, deoarece mai mereu trebuie ca un tip să îmi amintească de el. Mă simt atât de oribil.
Chiar dacă m-am îmbătat de fiecare dată cu apă rece, inima mea nu vrea să înțeleagă că nu va primi ceea ce ea dă. Sau poate că dau prea mult şi aspir la prea puțin...
Atunci spune-mi cu ce greşesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu