Viaţa m-a învăţat să văd cât de singură sunt atunci când nu suntem împreună.
Simţeam că timpul stă în loc când eram cu tine. Când ne îmbrăţişam simţeam căldura corpului tău, simţeam că sunt protejată. Dar a venit timpul şi m-ai părăsit. Viaţa merge mai departe... asta am învăţat de la tine.
Am învăţat că trebuie să fiu politicoasă şi să nu pun suflet. Am învăţat că iubirea nu există. Doar interese.
Lumea este frumoasă doar când ai cu cine s-o înfrunţi şi în micul tău paradis totul este bine.
Toţi ne bazăm pe principii solide şi nu ne dorim remodelarea lor.
Uneori mă întreb pentru cine trăiesc? Pe cine ajut? De ce eu?
Mă plimb pe plajă, simt scoicile la fiecare pas, mă așez în apropierea valurilor și mă întreb de unde au atâta putere să se mai izbească de tărm.
Îmi continui plimbarea și mă depărtez de tărm și merg pe alee și mă întreb cât de ciudată mai este viața, ne dăm seama că ne lipsește ceva mult prea târziu și nu îl mai putem recupera. Sinceră să fiu nu mai vreau să recuperez nimic... Toate trec la fel și eu... o să vină ziua în care nu o să mai fiu, poate că sufletul meu va fi altfel.
Nu am regrete. De ce? Habar n-am, nu știu cum m-au perceput ceilalți, dar eu am pus suflet în tot ce am făcut și mi-am dorit să văd doar un zâmbet, nimic mai mult. Și așa trece timpul și eu nu mai sunt ceea ce am fost, a rămas doar o inimă cu multe goluri, cu multe sentimente pe care nu le-am trăit. Asta regret cel mai mult că nu am apucat să mă bucur chiar de tot , fiindcă m-au îndepărtat adevăratele fețe.
Cred că indiferența/nepăsarea doar mai tare decât nesimțirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu