Dragostea nu-i de mine

M-am întors înapoi la căsuța ascunsă printre verdele crud. Îmi era atât de dor de tot ce e aici.
Am intrat în căsuță, scufundă în acelaşi întuneric mitic, am urcat în mansardă şi m-am plimbat prin  fiecare colțişor. Am ajuns în dreptul geamului, geam în care am văzut atâția zori de zi, dar şi apusuri, şi o sumedenie de picături de ploaie care mi-au bătut la geam. Iar dincolo de sticla transparentă este un peisaj superb. După un tur al casei, ies afară, spre poteca ce duce spre lac. În perioada asta, lacul este înghețat şi lipsit de viață, fără nuferi, fără speranțe.
Observ aleea ce duce spre pădure, aşa că pornesc într-acolo ca în vremurile bune.
Mă plimb o vreme, iar apoi revin la gândurile mele de odinioară. Mă gândesc iar la toate lucrurile acelea şi brusc mă trezesc că mă gândesc la mine, când eram în copilărie. Mereu am fost o realistă, nu am visat niciodată la Făt-Frumos sau să mă gândesc la nunta mea, la alai, rochie de mireasă. Singurul gând a fost că mi-aş dori trei băieți cu ochii negri, la fel ca reginele din basmele citite de mine. Nimic mai mult, niciun plan de familie, cum se gândesc unele din noi.
Eu mereu mi-am dorit să fiu smart şi să fiu liberă. M-am ambiționat, ca să reuşesc să fac ceva cu viața mea, să dau sens la tot ceea ce vreau să fac, să devin.
De mică mi-a plăcut să fiu independentă, încât mi-a fost uşor să adopt acest stil, iar apoi când am mai crescut am văzut şi ce se întâmplă prin culisele oamenilor din jurul meu, am depistat greşelile lor şi mi-am propus să nu repet aceleaşi greşeli. Iar acum sunt ceea ce am educat la mine.
Aşa că am o viață ordonată. Nu regret faptul că nu am trăit nicio idilă sau vreo poveste siropoasă de iubire, ştiu că nu aş fi gustat din ea, pentru că eu mereu mi-am dorit cu totul altceva.

Diagnostic: dragostea nu-i de mine.;)