Timpul petrecut împreună a trecut și au mai rămas câteva poze care au captat unele momente mai speciale. Le privesc una câte una, apoi mă uit la flacăra roșie care le transformă în cenușă. Cu lacrimi în ochi ies din mansardă, mă plimb pe plajă e atât de pustie. Cerul e înnourat și câțiva stropi de ploaie au înveselit nisipul fierbinte. Aștept ploaia. Când picăturile reci se întâlnesc cu pielea mea simt emoție, simt că m-am renăscut, că toate au trecut.
Când mă întorc în casă, focul e stins, dar a mai rămas cenușa, o cenușă plină cu amintirile mele, cât de mult mi-ar fi plăcut să fiu cu persoanele din poze și să ne amintim cu drag de ele, dar se pare că minciuna și dorința de a avea mai "mult" este mai puternică.
În momentul când m-au părăsit fără niciun adio, am crezut că eu sunt de vină, că nu am fost suficient de bună, dar acum când văd cenușa îmi amintesc cât de mult rău îmi făceau ei, cât de mult plângeau când mă mințeau. Dar am iertat.
De data asta când îmi amintesc lacrimile nu-mi mai curg, ba chiar un mic zâmbet apare pe fața, îmi amintesc de noul meu prieten.
Diminețile încep în aromă de cafea și prăjituri făcute chiar de el. Aveam amândoi același hobby și ne completăm. Este cea mai amuzantă persoană pe care am cunoscut-o, cu prietenul meu râd atât de mult, încât mă întreb dacă este adevărat.
Acest prieten este acum prietenul meu, care m-a învățat multe lucruri și sinceră să fiu nu cred că l-aș mai lăsa să plece de lângă mine niciodată. De asemenea tind să cred în spusele lui: "Când ești sincer cu tine, ești și cu cei din jurul tău. Când știi ce e în interiorul tău, știi și cum să-ți demonstrezi sentimentele. Iar sinceritatea sentimentelor te vor întoarce de fiecare dată către persoana potrivită, și în felul ăsta îți dai seama că ea e ceea ce ai nevoie. " Și apoi zâmbește, ca și cum el și-a găsit persoana potrivită, el știe cât de ușor e totul când simți că ai pe cineva. Dar condiția e să fii sincer, ca să știi când ți-ai găsit persoana potrivită, ca să ai timp sa te întorci la ea.
De câte ori rostește fraza mă gândesc dacă el și-a găsit pe cineva. Uneori aș vrea să știu, dar mereu mă oprește sinceritatea lui, îmi este teamă că răspunsul lui va fi unul pozitiv și atunci îl voi obliga să plece pentru totdeauna. Nu o fac din egoism, dar mereu o să mă întreb cum ar fi fost, dacă el ar sta lângă mine și acel cineva e ceea ce el numește o persoană potrivită?
