Într-o zi eram în parc, m-am plimbat, apoi am simțit că am obosit
și m-am așezat pe o banca. După câteva momente apare lângă mine un cerșetor
care îmi spune:
-
Pot
să mă așez?
Nu îmi amintesc ce
i-am răspuns, eram prea supărată și mă scufundasem în lumea mea, dar acel
cerșetor a continuat să-mi spun ce avea el pe inima, se aplecă și a luat în mână
o frunză apoi mi-a spus:
-
Vezi
frunza asta cât e de frumoasă, dar în același timp îmi provoacă milă prin
simplu fapt că în curând va dispărea! Cred ca așa e și viața omului când
frunza e verde ne bucurăm de viață și când vine toamna ne arătăm
adevărata față și încercăm să lăsăm răul undeva departe, iar apoi regretăm că
nu am făcut asta de la început. Fiecare copac are povestea lui! Știi cum se
spune: frunzele ajută la fertilizarea pământului!
Priveam ochii lui atât de calzi și simțeam cum îmi absorbea toata energia,
lăsându-mă ca o fantomă. Am vrut să-l întreb ceva, dar a continuat ceea ce
a început:
-
Ma
chere, există o vorbă: În dragoste nu trebuie să fugi, ci să pleci
la timp. Ah și încă ceva nu îți crea o închisoare
deocamdată. Buna ziua!
S-a ridicat așa de repede de lângă mine și a dispărut...
îl vroiam înapoi lângă mine! Am început să plâng... mi-am șters lacrimile și
am pornit spre catedrală! Am intrat și
din nou am început să plâng m-am sprijinit de tocul ușii, îmi doream să mai aud
vocea aceea calmă care le știa pe toate măcar un " Ți-am spus eu! ",
orice!
M-aș simți mai fericita dacă l-aș vedea pentru a doua oară!
