Dansul dorințelor

1. Să public multe cărți!

2. Să ajut copii orfani.

3. Să am un muzeu despre fluturi.

4. Să călătoresc  peste tot în lume.

5. Să  iau locul I la olimpiada pe țară.

6. Să  câștig Miss World!

7. Să scriu pe brațele soțului!
8. Sa  mă joc și să-mi educ copii!

9. Să  locuiesc într-o librărie și să citesc!

10. Îmi doresc să fiu stăpâna vieții mele și că  nimeni  nu îmi va sta în calea mea.

           Cea mai puternică dorință a unui om este aceea de a trăi, de a fi fericit și împlinit. Pentru toate acestea el luptă, iar pe parcurs dobândește alte aptitudini, învață din greșeli și cel mai important lucru e că și-a trăit viața  ca pe o melodie care i-a liniștit inima.

            A închis ochii, dar nu și-a dat seama că nu mai este pe pământ, fiindcă a iubit prea mult locul  în care a trăit. Ar da orice doar pentru o zi, o clipa, un apus... 

                      Fiecare  întrebare are un răspuns, dar poți afla răspunsul doar atunci când ai întrebat, ai sperat la un răspuns, care după mult timp va rămâne o amintire dulce sau amara, oricum ar fi  înseamnă mult pentru tine.

                         Toți spunem că: "aveam doar o viață și nu știm  cum să o trăim", pentru mine aceasta afirmație este falsă, deoarece  doar oamenii care regretă că nu au făcut ceea ce trebuia la momentul potrivit  au regretat până în ziua în care au asistat la propriul apus și au reflectat...  

Cuvântul i-a fost dăruit omului ca să-ți tăinuiască gândurile ...

Dacă  există Dumnezeu, atunci trebuie  să fie și un imens  păianjen scârbos, care pândește în întuneric. Nu poate sa fie bun. Această durere, această groaznică  luciditate  care este în mine acum. Nu era  necesară. E numai  durere  și nu aduce  nimănui nimic. Nu dă naștere la nimic. Este ca și când ar fi  sărit  siguranțele la tabloul  de lumină. Sunt aici, în  inima adevărului  sumbru. Dumnezeu nu are nicio putere. E incapabil să ne iubească. Ne urăște pentru că nu ne poate iubi. Sunt  incapabili să vadă întunericul și fața păianjenului care se află  în spate  și imensa pânză  ce se țese în jur. Nu știu dacă râcăi puțin la suprafața fericirii și a bunătății nu dai de nimic. Întuneric, întuneric și iar întuneric!

                                                          Urăsc dincolo de ură!