Când eram mică
mama m-a învățat cum să îmi ascund
castelul de sticlă de fiecare val și să evit anumite scoici... timpul a trecut,
iar castelul e spart, numai cioburi și
amintiri au mai rămas din falnicul castel de altă dată.
Cum de a ajuns
așa?
Brusc apar nume, chipuri, amintiri, cuvinte, furie, ranchiună... lacrimi, dar ce e al trecutului acolo să rămână, tocmai de aceea dacă pleci după fluturi ia-mă și pe mine ca să pot aduce ceva culoare peste cioburi și în sufletul celor care au plecat și apoi să ne uităm pentru totdeauna!
